cartii · leda

Rapirea, volumul 2 din Cele noua vieti ale lui Chloe King in curand la Leda

RĂPIREA – Cartea a doua din seria Cele nouă vieţi ale lui Chloe King de LIZ BRASWELL alias CELIA THOMSON

PISICILE CAD MEREU ÎN PICIOARE!

E tânără, veselă, fermecătoare. Ca orice fată, merge la şcoală, are prieteni, se distrează, se îndrăgosteşte (şi nu de unul, ci de doi băieţi!). Numai că ea este capabilă şi să se caţere pe clădiri, să sară de pe un acoperiş pe altul, să vadă în întuneric. Are şi gheare! Da, Chloe se poate lăuda cu toate instinctele şi abilităţile unei pisici. Iar asta o face, într-adevăr, unică.
Faptul că este descendenta unei mitice rase de feline şi că rolul ei în viitor va fi acela de a-şi salva şi proteja semenii o transformă în ţinta principală a celor din Ordinul A Zecea Lamă. Lupta ei pentru  a-şi apăra specia nu este uşoară, mergând până la sacrificiul suprem. Dar asta nu înseamnă sfârşitul. Ca orice pisică, ea are nouă vieţi. Până acum a pierdut două, dar au mai rămas suficiente pentru a-şi îndeplini menirea de Unificatoare.
Planuri malefice, suspans, poveşti de iubire, incursiuni tulburătoare în mitologia egipteană, fantezie – totul adunat într-o carte incitantă, care nu trebuie ratată.

„Fanii tinerilor eroi înzestraţi cu puteri magice vor deveni dependenţi de combinaţia de acţiune, romance, fantasy şi umor… Ideile ingenioase ale autoarei şi elementele de mitologie egipteană garantează succesul seriei.” –  Erin Darr, KLIATT

Date tehnice:  Traducere din limba engleză de Adrian Deliu, format: 13 x 20 cm, coperta cartonata, 288 pagini, preţ: 34,90 lei

cartii · recenzie

Recenzie: Orasul de cenusa de Cassandra Clare

Aceasta carte mi-a foast oferita de editura Leda pentru recenzie. Multumesc mult.

Azi noapte am terminat Orasul de cenusa, volumul doi in Instrumente mortale, si tot ce pot sa spun este…WOW.
Pe bune acum, de ce nu am citit-o mai repede…pentru ca scepticismul meu nu m-a lasat.
Sa fiu sincera nu pot sa spun ca volumul unu nu mi-a placut, in contra, mi-a placut mult, dar pentru mine a avut urcusuri si coborasuri.
Dar acum oficial pot spune ca volumul doi are doar “urcusuri”. Nu m-am plicitisit nici o clipa, eram lipita de fiecare pagina, si chiar m-am prins de cap asa de repede se petreceau evenimentele.
Daca pana acum nu ati fost siguri sa cititi acest volum, atunci, hello, wake up, puneti repede mana si  cititi.

Intr-un fel ma bucur ca nu am citit-o mai repede, deoarece as fi stat pe ghimpi pana ce apare volumul trei. Dar cum in curand va aparea, nu mai trebuie sa stau asa de mult:))
Dar sa va spun despre ce este vorba. Daca ati citit volumul unu atunci stiti ca viata lui Clary este data peste cap (si ce bine imi pare, altfel ne-am plictisi:)) ) de cand a descoperit ca este un vanator de umbre. Mai mult se pare ca si viata amoroasa este cu susul in jos deoarece Jace, baiatul de care este indragostita s-a dovedit a fi frate.
Pana aici interesant nu:D, ei bine, ca sa fie si mai interesant, Valentine, tatal lor, este pe cale sa invoce demonii din adancurile iadului pentru a crea o armata impotriva vanatorilor de umbre. Si daca toate aceste nu ar fi fost de ajuns, Simon, prietenul cel mai bun a lui Clary devine un vampir.
Mi-au placut mult personajele carti, sunt bine conturate, si cand credeai ca ii cunosti, iti pot oferi niste suprize mari.
Clary este o eroina puternica si totodata sentimentala si neinfricata, cu multe probleme pe cap, cu o mama in coma, cu un tata malefic si cu un frate pentru care nutreste niste sentimente nu tocami fratesti.
Jace …ei bine, este tot Jace, arogant, neascultator, dar intotdeauna are niste replici haioase. Pe mine asa m-a apucat rasul la unele faze, am ras in hohote noaptea cand am citit.
Mi-a placut aproape toate personajele din carte, Isabelle este la radul ei foarte amuzanta, de Magnus rad cand este descries infatisarea lui, acum pe bune, cu parul facut tepi si cu sclipici, cine nu s-ar amuza de el.
Cum am mai spus, cartea este plina de actiune, cand credeam ca acum gata, s-a terminat, m-am trezit ca personajele iar sunt in niste situatii periculoase.
In acest volum aflam despre puterile lui Clary, dar si cate ceva despre Simon, care nu este tocmai un vampire obisnuit.
Finalul te face sa tanjesti dupa urmatoruol volum, mai ales ca apare un personaj misterios din trecutul lui Jocelyn, mama lui Clary.
Abia astept urmatoarele volume, bine acum m-ati prins, nu doar pentru continut, dar ati vazut si voi copertile nu, sunt superbe.
Deci cum am mai zis, ia puneti manutele sau labutele si cititi acest volum, daca nu ati citit pana acum.

Titlu: Orasul de Cenusa (Instrumente Mortale #2)
Titlu original: City of Ashes ( The Mortal Instruments #2)
Autor: Cassandra Clare
Pagini: 415
Editura: Leda
Traducere: Cristina Jinga
Punctaj: 5/5
Comanda: Leda, Libris.
cartii · leda · recenzie

Recenzie: Patimi de sucub de Richelle Mead

Aceasta carte am primit de la editura Leda pentru recenzie. Multumesc mult.

Iata ca am reusit si eu sa citesc volumul patru al seriei Georgina Kincaid de Richelle Mead. Cei care sunt familiarizati deja cu aceasta serie, stiu despre ce este vorba.
Georgina Kincaid, sucubul orasului Seattle trece acum prin momente foarte grele. De cand Seth, s-a despartit de ea, de fapt a inselat-o cu prietena ei, Maddie, Georgina a devenit cam nesuferita.
Jerome, seful ei, o trimite in Vancouver ca sa-l tina sub observatie pe Cedric, arhidemonul din zona respectiva, dar si sa afle mai multe informatii despre un grup satanist numiti Armata Intunericului.
Daca ati citit primele trei volume a seriei, dunt sigura ca acest volum va va placea si mai mult.
Este plin de actiune, rasturnari de situatii, si momente amuzante care ofera cititorului sa rada in hohote la unele faze.
Mi-a placut mult acest volum, m-am amuzat mult de comentraiile Georginei, iar vampirii Peter si Cody sunt foarte simpatici.
M-a enervat putin Seth, mi s-a parut cam egoist si ma enerva faptul ca a decis sa fie cu Maddie chiar daca se vede ca este inca indragostit de Georgina.
Lucrurile iau o intorsatura cand Jeorome este rapit, iar toti nemuritorii din subordinea lui isi pierd puterile. Si ia ghiciti cine s-a bucurat cel mai mult de asta?
Cody si Peter,:)) au fost asa de bucurosi ca au ocazia sa iasa la lumina soarelui. M-am amuzat mult de ei.
Georgina acum ca a devenit „muritoare”  nu mai trebuie sa ia energiile oamenilor ca sa poata trai, si acum ar putea fi cu Seth, fara teama ca il va scurta viata. Dar problema este ca el este deja cu Maddie, oare va fi in stare sa-l insele acutala iubita?
Dar acum ea are si alte lucruri pe cap, de exemplu sa-l gaseasca pe Jerome, si sa afle cine a fost in stare sa-l invoce inainte ca cineva sa-l ia locul si sa primeasca un nou sef.
Cred ca am mai zis asta dar Richelle Mead este o scriitoare extraordinara, cand citesc cartile din seria Georgina Kincaid, pentru cateva momente chiar uit ca ea a scris si seria Academia Vampirilor.
Nu pot decat sa recomand aceasta serie, insa trebuie sa specific ca contine niste scene mai detaliate care nu sunt recomandate copiilor sub 16 ani.
Deci cei care au citit deja primele volume ale seriei, trebuie neaparat sa puna mana si pe acest volum, sunt sigura nu se va plictisi nici un minut, deoarece Georgina intotdeauna intra in situatii care contine aventuri, lupte si mult paranormal.

Titlu: Patimi de sucub (Georgina Kincaid #4)
Titlu original: Succubus Heat (Georgina Kincaid #4)
Autor: Richelle Mead
Pagini: 414
Editura:Leda
Traducere: Mariana Piroteala
Punctaj: 4/5
Comanda: Leda, Libris.
Readers Fan Arts

Readers Fan Art (1)

Iata cateva fan art-uti ale cititorilor, sper sa va placa(clik pe imagini pentru marire). Mai jos puteti vota fan artistul favorit.

  • Creatiile lui Laura ( ea a facut fan arturi pentru seriile Cercul secret, Fortele raului absolut si Nu plamge sub clar de luna)

***

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Creatiile lui Major Ciprian (el a facut fan arturi pentru seriile: Blestemul din Swoon, Cercul secret, Frenezia, Divergent, Micutele mincinoase,VDM, si GK)

***

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Creatiile lui Pop Andreea (a facut fan arturi pentru seria Georgina Kincaid, Micutele mincinoase si Predestinati)

***

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Creatia lui Adrian ( el a facut un fan art pentru Dearly Departed)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Deci cum va plac fan arturile? Eu cred ca sunt frumoase, cititorii blogului chiar au imaginatie.

Va invit sa votati artistul favorit a lunii februarie. Puteti vota pana in 29 februarie oare 00:00. In 1 Martie voi afisa rezultatele, si artistul care castiga va alege o creatie de a lui si  acesta va fi postat in partea dreapta a blogului.

cartii · leda

Orasul de sticla, volumul 3 din Instrumente Mortale in curand la Leda

In curand va aparea Orasul de sticla, volumul 3 din Instrumente Mortale de Cassandra Clare la editura Leda.

Vremea marilor decizii a sosit!

Seria Instrumente mortale continuă să-i fascineze pe cititorii de urban fantasy cu cel de-al treilea şi mult aşteptatul volum – ORAŞUL DE STICLĂ!

Ameninţaţi de haosul unui război, vânătorii de umbre trebuie să se hotărască dacă vor lupta alături de vampiri, vârcolaci şi celelalte creaturi din Lumea de Jos, sau împotriva lor? Între timp, Jace şi Clary au şi ei de luat o decizie dificilă: să dea sau nu curs iubirii care-i leagă, deşi ştiu prea bine că este o iubire interzisă?
Pentru a-i salva viaţa mamei sale, Clary trebuie să plece în Oraşul de Sticlă, locul de origine al vânătorilor de umbre – chiar dacă asta înseamnă să încalce Legea şi să rişte moartea. Mai grav este că Jace se opune acestui plan, iar Simon este aruncat în închisoare de către vânătorii de umbre, care îşi au bănuielile lor cu privire la acest vampir imun la lumina soarelui. Din fericire, Clary îşi găseşte un aliat — în persoana misteriosului Sebastian, care nutreşte o stranie atracţie faţă de ea. Valentine îşi adună în acest timp o armată de demoni, dar vor reuşi oare locuitorii din Lumea de Jos şi vânătorii de umbre să uite de vrajba dintre ei şi să-şi unească forţele pentru a o înfrânge?
Va putea Clary să-şi folosească puterile pentru a-i ajuta să se salveze – indiferent de preţul pe care va trebui să-l plătească?

Book Haul · leda · Libris

Book Haul (2)

Stiu ca demult nu am mai postat in aceasta rubrica, si imi cer scuze pentru asta. Dar cred ca stiti ci voi cum este cand nu ai baterie in aparatul foto sau nu ai timp nici macar sa-si deschizi calculatorul. In fine, nu vreau sa ma justific, o sa incerc de fiecare data cand primesc/cumpar o carte noua sa postez pe blog.

De la editura LEDA/CORINTeens am primit:

1. Stingerea, volumul 7 din Vampirii din Morganvile de Rachel Caine

2. Uratii de Scott Westerfeld

3. Frenezia de Francesca Lia Block

4. Taine de sucub, volumul 5 din Georgina Kincaid de Richelle Mead

5. Incredibil, volumul 4 din Micutele Mincinoase de Sara Shepard

6. Blestemul focului, volumul 1 din Elita Intunecata de Chloe Neil

7. Paranormal de Kiersten White

De la Libraria online Libris am primit:

1. O zi din sapte de Lauren Oliver

Cu revista Bravo, mi-am luat si eu Bloody Valentine de Melissa de la Cruz

De la Mada cu ocazia sarbatorilor de iarna am primit o felicitare si cartea Sunt o Legenda de Richard Matheson. (Mersi mult Mada:* )

De la Andreea, am primit o felicitare cu ocazia Craciunului. Mersi mult.

Cam astea am primit pana acum, coi ce ati mai cumparat/primit?

cartii · Libris

Peste 30 000 de titluri in engleza pe libris.ro

Probabil că dacă un cititor obișnuit intră astăzi într-o librărie mare din România, fie ea reală sau, mai nou virtuală, va rămâne impresionat de numărul de volume pe care îl va întâlni. De la varietatea genurilor, fie că vorbim de ficțiune sau de non ficțiune ( diversitate care dă atâta bătaie de cap librarilor, când vine vorba de organizarea rafturilor și a categoriilor) și până la abundența autorilor și a titlurilor autohtone sau străine, aglomerarea de cărți pe metru pătrat real sau virtual poate da o impresia copleșitoare. Cu toate acestea, este de reținut faptul că avem o piață de carte destul de tânără, care s-a dezvoltat, sub auspiciile liberei inițiative, abia de 20 de ani. Acest lucru este vizibil atât în cifrele de afaceri relativ mici ale editurilor (comparativ cu piețele occidentale), în numărul de cărți publicate anual, dar și  în numărul destul de mic al cititorilor români.

Prin comparație, piața străină de carte are o experiență mult mai îndelungată și are cititori mult mai numeroși. De aceea, este explicabil faptul că publicațiile străine acoperă o gamă mult mai largă și mai diversă de nevoi iar ritmul editorial este de-a dreptul amețitor.Să luăm în considerare faptul că doar catalogul de sezon (adică pe 2-3 luni) al unor editori și distribuitori de peste granita are în jur de 200 de pagini iar lansările de carte atrag chiar și sute de cititori în librării(care sunt de 3-4 ori mai mari decât cele mai mari librării de la noi din tara). Pe piața de carte străină găsești absolut orice: de la ediții rare ale autorilor clasici, până la cei mai în vogă autori contemporani de ficțiune, de la manuale care te învață cum să deschizi o fabrică de cuie și până la albume dedicate anumitor categorii de tancuri.  Evident, mai ales după ce devii martorul proporției astronomice a pieței de carte străine, realizezi caracterul miniatural și plin de lipsuri al pieței autohtone (care se află însă, din fericire, într-o continuă dezvoltare).

Tocmai pentru a compensa, pe de o parte o absență a publicațiilor sau o diversitate mult prea redusă cărților în limba română pe anumite domenii (de exemplu pe domeniul tehnic dar nu numai el), Libris a pregătit un parteneriat cu unul din cei mai mari distributori de carte din Europa și vă oferă, cu livrare în 10 zile, peste 30 000 de titluri de carte în LIMBA ENGLEZĂ. Fie că doriți să vă  perfecționați în domenii de nișă, fie că aveți nevoie de titlurile originale ale traducerilor în limba română, fie că vreți să faceți un cadou deosebit, fie că vă sincronizați lectura în timp real cu trendurile occidentale, de acum aveți posibilitatea să realizați toate aceste lucruri cu ajutorul libris.ro… Incepand cu luna februarie 2012, libris.ro este un partener de incredere al cititorilor cosmpoliți!

Sursa.

cartii · leda

O credinta oarba in ingeri de R.J. Ellory in curand la editura Leda

UN THRILLER LITERAR EXCEPŢIONAL, ÎN CARE SUSPANSUL ESTE CUVÂNTUL DE ORDINE DE LA PRIMA LA ULTIMA PAGINĂ

Marii maeştri ai genului – James Patterson, Clive Cussler, Jonathan Kellerman, Michael Connelly  – au aplaudat la unison performanţa scriitoricească a lui J.R Ellory din O credinţă oarbă în îngeri .
Bestsellerul autorului britanic, care a fost tradus în peste 23 de limbi şi nominalizat la numeroase premii (Barry Award for Best British Crime Fiction 2008, Prix Du Polar Européen 2008 al săptămânalului francez Le Point, Prix du Roman Noir 2008 al săptămânalului Le Nouvel Observateur şi Quebec Booksellers’ Prize 2008), a câştigăt în Franţa Prix du Roman Noir al săptămânalului Le Nouvel Observateur în 2009 şi a urcat vertiginous pe lista de bestselleruri a ziarului Sunday Times.
Acest thriller palpitant, remarcabil scris, este – aşa cum afima Clive Cussler – „o poveste fascinantă, a cărei intrigă te poartă de la o pagină la alta cu răsuflarea tăiată  şi care te aruncă în întunecimile groazei şi tenebrele suferinţei, până când, în final, atingi sfârşitul culminant. Remarcabilul talent al lui Ellory de a sonda necunoscutul  îl impune ca pe un maestru al genului”.

Viaţa lui Joseph Vaughan a fost întotdeauna urmărită de tragedie, căci a crescut în Georgia rurală în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sub norii întunecaţi ai distrugerilor şi pierderilor – moartea tatălui, cufundarea mamei în nebunie, războiul şi cumplitul spectru al unui criminal care bate, violează şi dezmembrează fetiţe.
Abia adolescent el însuşi, Joseph este hotărât să încerce să apere comunitatea şi pe colegele lui de şcoală de acest prădător. Dar, deşi alcătuieşte împreună cu prietenii săi grupul Paznicilor, nu e în stare să împiedice alte crime – şi nimeni nu este prins. Doar zece ani mai târziu pare să se încheie coşmarul, atunci când unul dintre vecinii lui este găsit spânzurat – înconjurat de obiecte care aparţinuseră fetiţelor.
Destinul însă nu-şi încheiase socotelile cu Joseph şi, disperat, el pleacă la NewYork, pentru a-şi îndeplini vocaţia şi aspiraţia de a deveni scriitor. Şi totuşi, trecutul nu vrea să-l lase în pace – căci se pare că adevăratul criminal e încă în viaţă şi continuă să omoare. Iar secretul identităţii lui se află în propria istorie a lui Joseph.
Romanul este povestea unui rit de trecere, o explorare a călătoriei unui băiat către maturitate în circumstanţe extreme. Crimele sunt atât fizice, cât şi metaforice, şi ajung să-i domine viaţa şi scrierile, să-l obsedeze şi bântuie. În acelaşi timp, ele creează cadrul pentru dezvoltarea altor poveşti în ramă: cursul vieţii într-un orăşel din sudul Americii în vremea războiului, cu greutăţile, prejudecăţile şi lupta pentru supravieţuire;  o poveste emoţionantă şi pasionantă despre iubire şi tragedie; istoria newyorkeză a unui tânăr care porneşte într-o aventură literară, explorând limitele talentului său şi o lume intelectuală nouă. Fiecare dintre aceste poveşti  apare ca un episod distinct într-un serial mai degrabă decât un simplu capitol dintr-o carte, iar rezultatul este un roman dens şi profund, minunat structurat. În ciuda faptului că e un roman al colţurilor întunecate din existenţa umană, O credinţă oarbă în îngeri este o carte superbă, poetică şi, în mod ciudat, înălţătoare. Demascarea criminalului devine pentru Joseph o chestiune de supravieţuire, iar pentru cititor, călătoria în sine va deveni mai importantă decât deznodământul ei.

„O carte frumoasă, obsedantă. Un tur de forţă marca R.J.Ellory ” – Michael Connelly

Cartea are 608 pagini, formatul 10,5×17,5 cm, paperback, iar preţul de listă este 39,90 lei.

Pentru mai multe informaţii despre autor şi carte, puteţi accesa site-urile www.rjellory.com şi www.quietbeliefinangels.com