Litera

Editura Litera va publica cărțile câștigătoarei Premiului Nobel pentru Literatură din acest an

Svetlana Alexievici, scriitoarea și jurnalista din Belarus, care, la 67 de ani, a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2015 pentru „scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în zilele noastre”, va fi tradusă și publicată de Editura Litera.
Cele trei cărți de proză care vor apărea în anul 2016 sunt Zinky Boys: Soviet Voices from the Afghanistan War, War’s Unwomanly Face i Last Witnesses: the Book of Unchildlike Stories.
Între 1979 și 1989, trupele sotinerții și umanității a altor câtorva mii.

Zinky Boys (1989) prezintă mărturiile emo ionante ale solda ilor, mamelor, so iilor i prietenelor implicate în acest război crud, ale cărui efecte se simt încă și azi.

War’s Unwomanly Face (1985) cuprinde confesiunile a 200 de tinere care visau să ajungă mirese, dar care în schimb au devenit soldați în Al Doilea Război Mondial, în anul 1941. Svetlana Alexievici a lucrat patru ani la această carte, timp în care a vizitat peste 100 de localită și pentru a înregistra poveștile veteranelor de război. Presa sovietică a descris volumul ca pe „un reportaj viu al unor evenimente demult trecute, care au influențat destinul națiunii în întregul ei”.

The Last Witnesses: the Book of Unchildlike Stories (1985) pune laolaltă amintirile unor oameni care erau copii în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale. Văzut prin ochii copiilor și mamelor, războiul dezvăluie o nouă lume a emoțiilor. Din pricina acestei cărți, Alexievici a fost acuzată de oficiali de „pacifism și portretizare lipsită de eroism a femeii sovietice”.

Svetlana Alexievici a fost implicată în realizarea mai multor filme documentare, a participat la mai multe expoziții și a scris trei piese de teatru. Cărțile scrise de ea au fost publicate în 19 țări, iar unele au fost, de asemenea, ecranizate, puse în scenă sau pe muzică.
Textele ei, recunoscute pentru stilul literar polifonic, care propune un colaj atent de voci umane, au primit diverse premii internaționale, printre care Premiul Kurt Tuch din partea PEN Clubului suedez (1996), Premiul Triumph pentru Artă și Literatură Rusă (1997), Premiul pentru Carte de la Leipzig pentru armonie europeană (1998), Premiul Témoin du Monde (Martor al lumii) din partea Radio France Internationale (1999), Premiul special al Funda iei Friederich Ebert pentru cea mai bună carte politică și Premiul pentru pace Erich Maria Remarque (2001).

Svetlana Alexievici este a doua scriitoare distinsă cu Premiul Nobel pentru Literatură publicată la Editura Litera, după Alice Munro, câștigătoarea din 2013.

Titlurile scriitoarei Alice Munro sunt: Prea multă fericire, Fugara, Ură, prietenie, dragoste, căsătorie, Dragă viață.

Art · Libris · recenzie

Recenzie: Seraphina de Rachel Hartman

Seraphina, primul volum din seria Seraphina de Rachel Hartman

bookpic-5-seraphina-72556*Carte oferită de librăria online Libris pentru recenzie. Mulțumesc.logoLibris

Descriere oficială:

În regatul Goredd, au trecut patru decenii de la semnarea tratatului de pace dintre oameni și dragoni, vreme în care, în ciuda coexistenței dintre specii, rănile războiului nu s-au vindecat încă de tot. Dragonii pot lua formă umană, mintea lor analitică și gândirea rațională îi fac să fie învățați prețuiți la Curte, însă emoțiile umane sunt pentru ei un mister, iar relațiile cu oamenii stau sub semnul urii mocnite și al neîncrederii.
În această atmosferă tensionată, Seraphina, o tânără cu un talent muzical neobișnuit și o inteligență încă și mai ieșită din comun, tocmai își începe slujba ca asistentă a compozitorului Curții, când prințul moștenitor este ucis, iar pacea devine mai fragilă decât oricând. Fără voia ei, Seraphina e prinsă în anchetă împreună cu Lucian Kiggs, căpitanul Gărzii Reginei, iar ițele complotului pe care îl descoperă se dovedesc mai periculoase chiar decât cumplitul secret pe care ea se străduise întreaga viață să îl ascundă.

Recenzie:

O poveste fascinantă cu dragoni, autoarea a îmbinat misterul cu supranaturalul și a creat o poveste captivantă.

Seraphina este prima mea carte citita despre dragoni, am auzit foarte multe laude despre aceasta ea și am decis că trebuie să o citesc și eu.
Aveam unele așteptări dar și mici rețineri însă eram foarte entuziasmată, doar e o poveste cu dragoni.
Mi-a plăcut foarte mult ideea autoarei, istoria dragonilor m-a prins și doream să aflu cât mai multe lucruri despre aceste creaturi. Ideea transformări acestora mi s-a părut originală.tumblr_mw1qvzYIaZ1sbzj1oo1_400
Personajul principal în jurul căreia se învârte toată povestea este Seraphina, o metisă, pe jumătate om, jumătate dragon, practic ea nici nu trebuia să existe deoarece relațiile dintre oameni și dragoni este interzisă dar se pare că nu toată lumea respectă legea, ce e interzis este întotdeauna mai bun nu?
Sinceră să fiu, începutul romanului mi s-a părut destul de grea, nu știu de ce, am intrat destul de greu în poveste și practic înafara crimei de la începutul cărți nu se întămplă mai nimic însă în mod ironic nu m-a plictisit.
Dar totuși am rămas cu o ușoară confuzie în legătură cu cartea, știți acea senzația când vă place ceva dar tot nu sunteți convinși pe deplin? ei bine, așa sunt cu această carte și nu mă întrebați de ce.
Dar să nu mă înțelegeți greșit, nu este o carte proastă, ba din contră cred că este o lectură foarte captivantă și plină de aventură.
a6f0ffdd7767a6fa972828aa08799791
Avem o mulțime de personaje de care ne putem atașa cu ușurință, însăși Seraphina este unul dintre ele.
Este o eroină bad ass, neînfricată și curajosă, chiar dacă uneori ia niște decizii proaste tot mi-a plăcut de ea.
Spre finalul volumului avem parte de multe evenimente neașteptate, apare villain-ul poveștii, are loc o luptă, practic, ultimele 100 de pagini sunt foarte alerte și ne dă o mulțime de noi informații.
Finalul nu are un cliffhanger propriu zis deci nu trebuie să vă faceți griji, dar are un final deschis, deci știm sigur că povestea va continua.
Eu nu pot decât să vă recomand cartea, cu siguranță veți ajunge să îndrăgiți dragonii și veți aștepta cu sufletul la gură continuarea poveștii.
Citat:
„…Lumea nu e de ajuns pentru noi dacă nu avem ceva serios de făcut. Sfinții vor să-ți găsească un rost. Roagă-te, mergi cu inima deschisă și vei auzi chemarea. Vei vedea misiunea care îți este sortită strălucind dinaintea ta, asemenea unei stele.” 
Ce mi-a plăcut: dragonii, personajele, firul narativ.
Ce nu mi-a plăcut: începutul.
Punctaj: 3,5/5

Date: 
Titlu românesc: Seraphina (Seraphina #1)
Titlu original: Seraphina (Seraphina #1)
Autor: Rachel Hartman
Editura: Young Art
Pagini: 496
Traducere: Mihaela Ghiță
Comandă aici.
Copertă originală:
Corint

Grădina Timpului de Daria Song la editura Corint

După succesul înregistrat cu publicarea în luna iunie a acestui an a primei cărți de colorat pentru adulți din România,

 Tărâmul viselor. O aventură în culori cu animale și mii de flori de Millie Marotta,

 EDITURA CORINT

vă propune o nouă poveste fascinantă despre copilărie și lumea minunată a culorilor.

Gradina_timpului_mic

Bine ați venit în Grădina Timpului, unde un tărâm de poveste vă provoacă și stimulează imaginația!

Artista coreeană Ji-Hye (Daria) Song spune o poveste superbă, plină de sensibilitate, care să vă inspire și vă amintească de visele copilăriei. Imediat ce veți deschide Grădina Timpului, ceasul se va opri și veți deveni protagoniștii unei magice călătorii în timp și spațiu.

Această adevărată călătorie în timp vă oferă prilejul să vă bucurați de beneficiile terapiei prin artă, așa că nu mai stați pe gânduri, alegeți-vă culorile preferate și dați viață acestor decoruri fantastice, imaginându-vă o lume care transcende stresul cotidian.

Intrați în misterioasa lume a pitoreștilor case de lemn din San Francisco, unde micuța zână cu părul de culoarea focului vă va conduce, prin magicul ceas cu cuc și turnul cu ceas ce reprezintă o punte peste timp, într-o lume fantastică în care vă veți regăsi copilăria și pe care o veți vedea prin ochii curioși ai unei fetițe de opt ani.

Corint

Intră în „Paradisul tropical” la editura Corint

Nu pierdeţi noua carte de colorat pentru adulţi ilustrată de Millie Marotta numai la editura Corint.

Paradisul_tropical-mic

O aventură în culori cu animale și mii de flori

Terapia prin artă continuă cu o nouă carte ilustrată de Millie Marotta, autoarea bestsellerului Tărâmul viselor

Evadează într-o bogăție de culori și desene, aducând la viață plantele și viețuitoarele exotice din Paradisul tropical al lui Millie Marotta.

Tehnica elaborată de ilustrare a lui Millie te încurajează să îți creezi propriul stil, indiferent dacă trebuie să adaugi textură unui pâlc de cactuși sau o pată de culoare penajului unui papagal tropical.

Explorează pădurea tropicală și vei descoperi flori, păsări, fluturi și reptile extraordinare, care așteaptă să fie colorate în culori tropicale vibrante. Această carte va aduce bucurie oricui caută un mod creativ de eliberare a stresului sau o activitate relaxantă și care stimulează atenția.

Relaxează-te și bucură-te de terapia prin artă!