Litera · Uncategorized

Precomandă Înainte să te cunosc de Jojo Moyes la editura Litera

Precomandă acum cartea Înainte să te cunosc de Jojo Moyes de pe site-ul editurii Litera și ai 15 % reducere și transport gratuit. Sper că veți profita de această ofertă iar după ce ați citit cartea, sper să vizionați și ecranizarea.

inainte_sa_te_cunosc_de_jojo_moyes

Lou Clark știe o mulțime de lucruri. Știe câți pași sunt de la stația de autobuz până acasă. Știe că îi place să lucreze la ceainăria The Buttered Bun și că s-ar putea să nu fie îndrăgostită de iubitul ei, Patrick. Ceea ce Lou nu știe este că e pe cale să-și piardă locul de muncă și că viața ei rămâne normală doar pentru că e, în esență, previzibilă.

Will Traynor știe că accidentul de motocicletă pe care l-a suferit l-a făcut să-și piardă dorința de a trăi. Știe că totul i se pare acum insignifiant și lipsit de bucurie și știe totodată și cum să pună capăt acestei stări de lucruri. Ceea ce Will nu știe este că Lou e pe cale să-și facă apariția în lumea lui într-o explozie de culoare. Și nici unul dintre ei nu știe că urmează să schimbe destinul celuilalt pentru totdeauna.

Înainte să te cunosc e o poveste de dragoste pentru generația de azi, despre o iubire neașteptată între doi oameni care nu au nimic în comun. O carte romantică și imprevizibilă, care îi va provoca pe cititori să se întrebe ce e de făcut atunci când, de dragul celui pe care îl iubești, trebuie să-ți sacrifici propria fericire.

„O narațiune ingenioasă, cu personaje încântătoare. O poveste dulce-amăruie despre dragoste și renunțare. O lectură extraordinară.” Daily Mail

Carte vândută în peste 6 milioane de exemplare

Rao · Uncategorized

Noutăți la editura Rao

Regatul spinilor și al trandafirilor, primul volum din seria omonimă de Sarah J. Maas

coperta_3445_big

Feyre a crescut într-o lume în care magia există doar în legende. Dar dacă această lume ar fi reală şi, mai mult decât atât, ar ameninţa să arunce lumea muritorilor într-un război întunecat? Mânată de promisiunea de a-şi apăra familia, făcută mamei ei, Feyre va afla că în lumea zânelor totul este posibil, chiar şi să te îndrăgosteşi de un Mare Lord al spiriduşilor. O ameninţare pluteşte, însă, asupra acestui tărâm magic, iar Feyre este singura care poate salva de la pieire regatul zânelor şi lumea oamenilor.

Lacrima, primul volum din seria omonimă de Lauren Kate

coperta_3444_big

Oriunde mergea Eureka, era şi el acolo: Ander, un băiat blond şi misterios care îi spunea că e în pericol. Acesta ştia lucruri despre Eureka pe care fata încă nu le cunoştea, dar nu şi cel mai întunecat secret al ei: din clipa în care îşi pierduse mama în urma unui accident ciudat, Eureka îşi dorea să fi murit la rândul ei. Avea puţine lucruri la care ţinea cu adevărat: doar pe prietenul ei, Brooks, şi nişte amintiri de familie – un medalion, o piatră misterioasă şi o carte veche despre o fată care a avut inima frântă şi a plâns atât de mult, încât a scufundat un întreg continent sub apa mării. Dar şi Ander avea secretele lui. Povestea devine de-a dreptul obsedantă, iar viaţa Eurekăi, mai întunecată decât şi-ar fi închipuit vreodată.

Profeția, ultimul volum din trilogia Predestinați de Josephine Angelini

coperta_3443_big

După ce i-a eliberat accidental pe zei din captivitatea lor de pe Muntele Olimp, Helen Hamilton împreună cu prietenii ei trebuie să stingă setea de sânge şi de război a acestora, care amenin?ă să cuprindă întreaga lume. Însă furia zeilor este dezlăn?uită, iar timpul se scurge în defavoarea muritorilor. Cum via?a băiatului pe care îl iubeşte, Lucas Delos, atârnă de un fir de păr, iar grupul ei de prieteni cunoaşte o scindare neaşteptată, Helen se vede nevoită să facă fa?ă de una singură acestei confruntări şi, de asemenea, să decidă cui îi va oferi inima ei – lui Lucas sau unui eventual Tiran, Orion.

 

 

Rao · Uncategorized

Capătul veșniciei. Al treilea volum din Trilogia Secolului

A apărut ultimul volum din Trilogia secolului de Ken Follett. Capătul veșniciei este acum disponibilă pe siteul editurii Rao cât și pe librăria online Libris.

coperta_3427_big

Trilogia secolului urmăreşte destinul a cinci familii care-şi croiesc
destinele către veacul XX. În Capătul veşniciei ele se găsesc într-o
epocă a marilor frământări sociale, politice şi economice din deceniile
6-8, în vâltoarea asasinatelor şi a mişcărilor politice, trecând din
Vietnam la Zidul Berlinului, de la criza rachetelor din Cuba la
revoluţie şi rock. Aşa cum şi-a obişnuit cititorii, Ken Follett îşi
documentează cu seriozitate fundalul istoric al cărţilor sale, redându-l
cu acurateţe şi propunând personaje bogate în nuanţe şi emoţii. Cu
iscusinţă de maestru, el ne aduce înaintea ochilor o lume pe care
credeam că o cunoaştem, dar care acum nu va mai fi niciodată aceeaşi

Corint · leda · leda edge · Uncategorized

Magonia de Maria Dahvana Headley la editura LedaEdge

Nu pierdeți Magonia, primul volum din seria omonimă de Maria Dahvana Headley numai la editura Corint în colecția Leda Edge.

13320007_531802407002952_3982979281580487848_n

Încă de când era mică, Aza suferă de o boală misterioasă de plamâni, din cauza căreia îi este tot mai greu să respire, să vorbească – să trăiască. Tot ce pot doctorii să facă e să îi dea medicamente și să spere că reușesc să o mențină în viață. Așa că atunci când Aza vede o corabie în cer, familia ei consideră că e vorba de un efect secundar nemilos al pastilelor. Dar Aza e sigură că nu e o halucinație. Poate să audă pe cineva de pe vas strigându-i numele.

Doar cel mai bun prieten al ei, Jason, o crede. Jason, care întotdeauna a fost alături de ea. Jason, pentru care ea ar putea avea niște sentimente mai mult decât prietenești. Dar înainte ca Aza să se gândească mai bine la asta, ceva groaznic se întâmpla.

Boala o doboară.

Aza pleacă din această lume. Și ajunge într-alta.

MAGONIA

Deasupra norilor, pe un tarâm al corabiilor, Aza nu mai este făptura slabă, pe moarte, de dinainte. În Magonia, ea poate respire pentru prima data. Mai mult, are o putere imensă, pe care o poate folosi pentru a schimba lumea. Căci Magonia și Pământul sunt în pragul războiului, iar soarta întregii omeniri stă în mâinile Azei – inclusiv soarta băiatului pe care îl iubește. Încotro se va îndrepta loialitatea ei?

Epica · EpicWave · Uncategorized

Născută din fum și os de Laini Taylor la editura Epica

Nu pierdeți primul volum din trilogia Născută din fum și os de Laini Taylor numai la editura Epica în colecția EpicWave.

Coperta Nascuta din FUM si OS.cdr

Pe întreg pământul, urme negre de mâini, imprimate cu foc, apar pe mai multe porți. Sunt ale unor creaturi străine, înaripate, care s-au strecurat în această lume printr-o despicătură din cer.

Într-o dugheană veche și întunecată, proviziile de dinți omenești ale unui diavol au scăzut periculos.

Iar pe străduțele întortocheate, întunecate și misterioase ale Pragăi, o tânără elevă de la Liceul de Artă e pe cale să fie prinsă într-un crâncen război coborât din altă lume.

Ea este Karou. Își umple caietele de schițe cu portrete de monștri, care poate că sunt sau nu sunt adevărați. Obișnuiește să dispară în mod misterios pentru a îndeplini unele „comisioane”; vorbește multe limbi – nu toate omenești, iar părul ei, de un albastru aprins, chiar așa îi crește. Oare cine este ea? Întrebarea aceasta nu-i dă pace, dar este pe cale să afle răspunsul.

Când unul dintre străini – frumosul Akiva, chinuit de amintiri întunecate – dă cu ochii de ea, pe o alee din Marrakech (Maroc), rezultatul este sânge și explozie de lumină astrală, secrete dezvăluite și o dragoste cum numai în stele poate fi scrisă, ale cărei rădăcini sunt adânc împlântate într-un trecut nemilos și dureros. Va ajunge oare Karou să regrete c-a aflat adevărul despre ea însăși?

Editura Trei · Uncategorized

Noutăți la editura Trei

Banda celor șase ciori de Leigh Bardugo

2934

De la autoarea celebrei Trilogii Grisha.

Șase proscriși periculoși

O misiune imposibilă

Ketterdam: un centru înfloritor al comerţului internaţional, unde poţi găsi orice dacă eşti dispus să plăteşti preţul – şi nimeni nu o ştie mai bine decât Kaz Brekker, un hoţ de geniu. Lui Kaz i se propune să dea o lovitură extrem de periculoasă, care l-ar putea face putred de bogat. Dar nu poate să acţioneze de unul singur…

Așa că iată care este banda lui:

Un condamnat însetat de răzbunare.

Un trăgător împătimit de jocurile de noroc.

Un fugar cu un trecut privilegiat.

O spioană poreclită Fantoma.

O Sfâşie-Inimi care îşi foloseşte puterea ca să supravieţuiască într-un cartier rău famat.

Un hoţ cu darul evadărilor imposibile.

Kaz şi echipa lui sunt singurii care pot împiedica distrugerea întregii lumi – dacă nu se ucid mai întâi între ei.

Cartea clanului din Baltimore de Joel Dicker

2941

De la autorul romanului Adevărul despre cazul Harry Quebert.

Până în ziua Dramei, au existat două familii Goldman: Goldmanii-din-Baltimore și Goldmanii-din-Montclair.

Goldmanii-din-Montclair, al căror descendent este Marcus Goldman, autorul romanului despre profesorul Quebert, aparțin clasei de mijloc și locuiesc într-o casă mică din Montclair, New Jersey.

Goldmanii-din-Baltimore sunt o familie înstărită, care locuiește într-o casă de lux dintr-o suburbie bogată din Baltimore, și de care Marcus este fascinat.
Ambele familii ascund însă secretele lor, amintiri mai mult sau mai puțin fericite, iar viața îi încearcă pe toți deopotrivă, fără să țină cont de avere, prestigiu, poziție socială.

Buzz Books · Litera · Uncategorized

Elizabeth a dispărut de Emma Healey la editura Litera

Nu pierdeți o nouă apariție în colecția Buzz Books numai la editura Litera.

elizabeth_a_disparut_de_emma_healey

Roman de suspans și psihologic sofisticat și, în același timp, meditație sfâșietor de onestă asupra memoriei, identității și îmbătrânirii, Elizabeth a dispărut spune povestea lui Maud, o femeie în vârstă care se luptă cu ravagiile demenței senile și care începe o căutare disperată pentru a-și găsi cea mai bună prietenă, Elizabeth, despre care crede că a dispărut. Demersul ei în căutarea adevărului o va purta înapoi zeci de ani și va avea consecințe cutremurătoare.

Nimeni nu o crede însă pe Maud – nici fiica ei, Helen, nici îngrijitoarele ei, nici poliția, nici, mai ales, temperamentalul fiu al lui Elizabeth, Peter. Înarmată cu notițe scrise de mână pe care și le lasă singură și cu un sentiment copleșitor că Elizabeth are nevoie de ajutorul ei, Maud este hotărâtă să descopere adevărul și să-și salveze prietena iubită.

Dar indiciile pe care le descoperă par să o conducă tot mai departe în propriu-i trecut, la o altă dispariție rămasă nerezolvată – cea a surorii ei, Sukey, survenită la scurt timp după al Doilea Război Mondial.

În timp ce amintirile vii ale tragediei care a avut loc cu mai mult de cincizeci de ani în urmă o copleșesc, Maud găsește o nouă motivație în căutarea ei. Ar putea misterul dispariției lui Sukey să fie cheia pentru a o găsi pe Elizabeth?

Litera · Uncategorized

Noutăți la editura Litera

Nu pierdeți ultimele noutăți apărute în colecța BlueMoon

Zvonul de Elin Hilderbrand

blue_moon_-_zvonul_de_elin_hilderbrand

Madeline King și Grace Pancik sunt cele mai bune prietene, invidiate de locuitorii insulei Nantucket pentru căsniciile lor perfecte, copiii frumoși și întâlnirile în patru de duminică seara, alături de soții lor devotați. Dar, în această vară, ceva s-a schimbat, iar dacă e ceva în Nantucket care să placă mai mult decât cocktailurile pe plajă, la apusul soarelui, aceea este o bârfă bună. Și umblă vorba că… …

Romancieră de succes, Madeline se află într-un blocaj de creație, cu un termen de predare care se apropie vertiginos, împingând-o să ia o decizie disperată; … Grace, care s-a străduit să-și transforme curtea într-o grădină a paradisului, a colaborat un pic prea îndeaproape cu arhitectul ei peisagist extrem de atrăgător; … Soțul lui Grace, Eddie Pancik, dezvoltator imobiliar de succes, s-a angajat într-un proiect colateral destul de neobișnuit. Pe măsură ce bârfele se înmulțesc și toți se confruntă cu riscul de a pierde viața fericită pe care se străduiseră din greu s-o obțină, Grace și Madeline încearcă din răsputeri să îndrepte lucrurile. Însă adevărul ar putea fi chiar mai rău decât se zvonește.

Valea păpușilor de Jacqueline Susann

blue_moon_-_valea_papusilor_de_jacqueline_susann

Anne, Jennifer și Neely, trei prietene tinere și frumoase, încearcă să-și găsească drumul spre afirmare în New York, metropola în care industria show-businessului este în plin avânt și unde toate visurile par să devină realitate. Succesul nu întârzie să apară – lumea strălucitoare a scenelor de pe Broadway și a platourilor de filmare hollywoodiene le stă la picioare.

Următoarele două decenii le aduc recunoaștere și faimă, pasiuni și bogăție, însă și prețul pe care trebuie să-l plătească este pe măsură. Căci rând pe rând, dragostea se transformă în trădare, iar speranța în dezamăgire, și singurul aliat în lupta acerbă pentru culmile succesului rămân „păpușile” – pastile care le sunt mereu la îndemână și par soluția pentru orice problemă, droguri aducătoare de fericire, de liniște, dar mai ales de distrugere. „Valea păpușilor“ a cunoscut încă de la apariție un succes incredibil, fiind vândută în peste 40 de milioane de exemplare în întreaga lume. Romanul a fost ecranizat într-o miniserie pentru televiziune și adaptat pentru marele ecran într-un film nominalizat la premiile Globul de Aur și Oscar.