Bună dragilor,
Iată că a mai trecut un an. Un an în care am râs, am plâns, am pierdut oameni dragi dar am și câștigat prieteni noi.
Anul 2016 nu a fost tocmai bună pentru mine. Am avut parte de multe supărări și nervi dar printre aceste necazuri, s-a mai strecurat și câte o bucurie deci nu a fost chiar un caz pierdut însă cumva mă bucur că a trecut, pot începe o nouă filă care sper că va fi mai bună.
Nici în materie de cărți, anul 2016 nu a fost prea strălucită deoarece în luna aprilie am intrat într-un reading slump care m-a ținut până în noiembrie. Pur și simplu nu mă puteam concentra la citit și eram cu mintea în altă parte. Abia în noiembrie am revenit așa că din această cauză am reușit să citesc doar 13 cărți (știu, știu, știu…e prea puțin). Sunt în urmă cu multe recenzii, dar sper că mă va lovi inspirația în sfârșit și nu voi sta ore în șir în fața unei foi albe, incapabilă să leg două cuvinte.
Dar să trecem peste toate astea, acum este un moment de bucurie, așa că hai să ne bucurăm împreună de anul 2017. Sper să ne bucurăm mai mult, să trăim mai mult și să citim mai mult.
Vă doresc ca anul nou să vă aducă tot ceea ce vă doriți.
Bun venit 2017!
La mulți ani!
Vă pup,
-Simona