Friends Reading Challange

Anul acesta, vă invit la o provocare inspirat din serialul Friends. Avem la dispoziție tot anul ca să-l terminăm și sper că ne vom distra în timp ce vom completa fiecare rubrică, și de ce nu, să ne uităm și la serial.

Dacă nu înțelegeți ceva, mă puteți contacta aici pe blog, pe instagram dar și pe grupul de pe facebook, Cititori de Elită.

Provocarea o găsiți atât în limba română cât și în limba engleză și puteți citi cărțile în orice limbă doriți, indiferent de template-ul folosit.

Centralizarea se va face pe grupul de facebook, Cititori de Elită, acolo ne vom putea urmări progresul și vom putea vorbi despre cărțile citite.

Limba engleză

friends-reading-challange-english-1Descarcă

Limba română

friends-reading-challange-romanaDescarcă

Primul capitol: The Boy & His Ribbon de Pepper Winters

Această carte nu este apărută în limba română, traducerea îmi aparține în totalitate așa că dacă este preluată, vă rog să specificați sursa.

Recenzia cărții puteți citi aici.

Primul capitol din The Boy & His Ribbon, primul volum din seria The Ribbon Duet de Pepper Winters

Ren
Anul 2000

-STOP! WILLEM, ÎMPUȘCĂ-L. Nu-l lăsa să scape!

Mișcându-mă rapid de la ferma a cărei obloane avea vopseaua ciobită și veranda putredă, îmi strâng bretelele rucsacului voluminos pe umeri și sar distanța mică din iad spre pământ.
Greutatea de pe spate nu era echilibrată ceea ce mă făcea să-mi pierd balansul.
M-am împiedicat; glezna îmi era pe cale să cedeze. Picioarele mele inutile de zece ani deja țipau că nu era posibil să depășesc un glonț de la soția unui ucigaș și negustor de sclavi, mai ales cu o povară atât de greoaie.

Chiar dacă nu era posibil, trebuia să încerc.

-Întoarce-te aici, băiete și nu-ți voi tăia un alt deget! Sunetul armei a domnului Mclary a tăiat prin umiditatea nopții, urmărindu-mă în timp ce țâșnesc în desișul de frunze și tulpini, țesând cărarea printre porumbul de două ori mai înalt decât mine.

Pumnii mei mici s-au încleștat la gândul de a retrăi din nou acea durere.
Amenințarea lui mi-a dat doar mai multă încurajare să scap – indiferent dacă un glonț mă va lovi și am să mor în mijlocul lanului lor de porumb. Cel puțin, acest coșmar chinuitor ar lua sfârșit.

-Omoară-l, Willem! Vocea doamnei Mclary șuiera prelung la fel ca ciorile pe care îi plăcea să împuște cu arma ei, de la fereastra din bucătărie.

-Cine știe ce a furat în geanta aia a lui.

Un zgomot a răsunat în spatele meu; un plânset neașteptat a rupt tăcerea.
Poate un animal?
O pisică?
Nu-mi pasă.
Alerg mai repede, îmi aplec capul și folosesc fiecare picătură de energie, durere și speranță rămasă în corpul meu slab și epuizat. Rucsacul voluminos m-a tras în jos.
Greutatea era mult mai mare decât îmi aminteam atunci când mi-am așezat pe umeri în timpul unei testări acum două zile.
Am plănuit asta săptămâni întregi. Am scrijelit ruta de scăpare pe podeaua prăfuită de sub patul meu și am memorat locația conservelor de fasole și a brânzeturilor ca să le pot lua în întuneric.
Am fost foarte atent. Am crezut că pot dispărea din acest loc unde am fost vândut.
Dar nu am fost destul de atent și nu am dispărut.

Bang.

Cocenii de porumb tremurau în fața mea, crăpându-se, când un glonț a trecut prin ele. Plânsetul s-a auzit din nou, scurt, ascuțit și aproape.
Trag aerul cu disperare, m-am uitat la cerul noros și am forțat picioarele într-un sprint. Rucsacul a ricoșat și a s-a înfipt în umerii mei, șoptind să-mi las în urmă proviziile și să fug.
Dar dacă voiam mai mult de două zile de libertate, aveam nevoie de el.
Nu aveam unde să mă duc. Nimeni care să mă ajute. Nu aveam bani sau vreo direcție. Aveam nevoie de mâncare și puțina apă pe care o furasem ca să nu mor la câțiva kilometri distanță chiar de la ferma de la care am evadat.

Bang.

Un cocean de porumb a explodat în fața mea. Vocea Domnului Mclary a mârâit cuvintele fără suflare în timp ce mă urmărea în prețiosul său lan de porumb. Urechile îmi bubuie, blocând un alt plânset, amplificându-mi bătăile inimii.
Doar puțin și o să ies pe drum.
Aș găsi o evadare mai rapidă pe suprafața plată și sper să semnalez unui trecător ignorant.
Poate că unul dintre acei oameni care treceau zilnic cu mașina și zâmbeau la vederea rustică a fermei și se holbau la copii harnici care lucrau pământul, ar deschide în cele din urmă ochii la comerțul putred de sclavi care se petrecea chiar sub ochii lor.

Bang!

M-am ferit și am căzut în genunchi.
Rucsacul m-a zdrobit de pământ cu marginile ascuțite și conținutul grei, un alt plânset s-a ținut după mine. Am fost puternic pentru vârsta mea așa că de ce îmi era atât de greu să-l car?
Cu frica de a mă încetini, am sărit în picioare în timp ce plămânii mei stupizi nu au reușit să-mi acorde suficient oxigen. Membrele mă dureau și ardeau. Speranța mi s-a diminuat, dar sunt foarte familiarizat cu durerea și m-am aruncat înainte.
Acesta era singura mea șansă.
Era pe viață și pe moarte.
Iar eu am ales viața.

Soarele a început să răsară pe orizont, raze rozalii și aurii se strecoară sub tufișul unde m-am ascuns acum câteva ore.
Împușcăturile s-au oprit. Strigătele au încetat. Sunetele vehiculelor sau a oamenilor au dispărut demult.
Nu ar fi trebuit să părăsesc drumul și să intru în pădure. Știam asta. Știam în momentul în care am părăsit cărările create de om și am schimbat pentru o rută plină de murdărie dar Domnul Mclary m-a urmărit mai mult decât mă așteptam și eram înfometat, obosit și nu eram pregătit să renunț la viața mea alergând în vizorul puștii lui.
În schimb, am cutreierat în tufișurile unui teren privat și neîngrijit și m-am luptat cu epuizarea până când firele de păr de pe ceafă nu au mai fost ridicate din cauza fricii și gândul de a lua un glonț în ceafă nu mai era suficient de mare încât să mă țină treaz.
Tufișul mi-a oferit un sanctuar și am adormit în clipa în care m-am ascuns sub el dar nu zorii au fost care m-au trezit.
A fost rucsacul meu.
Un plânset înăbușit s-a auzit din nou, sunând viu și nu cred că sunetul era de la brânza și apa din rucsac.
Sunetul era familiar. L-am auzit când fugeam, dar am fost prea concentrat ca să rămân în viața și nu am dat atenție că sunetul provenea chiar din lucrul pe care l-am furat.

Rucsacul greoi era din pânză, în stil militar, cu cusături verzi, decolorate și o grămadă de încăperi pentru pături, muniție și orice altceva ar putea avea nevoie un soldat.
Abia am folosit câteva încăperi pentru proviziile mele și totuși, stătea prea plin în murdărie.
Un alt geamăt m-a făcut să mă ghemuiesc și să iau la fugă în orice clipă.
Aplecându-mă, cu mâinile tremurând, am tras fermoarul și am dat înapoi.
Doi ochi mari și albaștri, mă priveau.
Ochi pe care nu am vrut să-i mai văd niciodată.

Bebelușul și-a mușcat buza, studiindu-mi fața cu atenție. Nu a plâns mai tare. Nu a țipat sau zvârcolit; ea stătea în rucsacul meu, printre conservele de fasole și brânza turtită și aștepta….ceva.

Cum naiba a ajuns în rucsacul meu?

Eu nu am pus-o acolo. Cu siguranță nu aș fura fiica biologică a domnului și doamna Mclary. Aveau șaisprezece copii care lucrau ferma și singura lor fiică de sânge era în fața mea. Restul dintre noi am fost cumpărați ca vitele, marcați ca o turmă și forțați să muncim până cerșeam abatorul.
Bebelușul s-a zvârcolit inconfortabil, punând degetul mare în gură, fără să-și ia ochii de pe mine.

De ce ești în rucsacul meu? Sunetul propriei mele vocii era mult prea tare pentru urechile mele. Micuța s-a ridicat pe picioarele ei scurte. M-am aplecat mai aproape, ea s-a dat în spate, îngrijorarea și frica i-au întunecat privirea .

Ce naiba ar trebui să fac cu tine?
Se auzea un pârâu nu departe de tufișuri. Setea m-a făcut să-mi plouă-n gură în timp ce partea mea nemiloasă practic m-a făcut să mă gândesc la alte utilizări ale râului.
Nu o puteam duce înapoi dar nici nu o puteam lua cu mine.
Nu aveam altă opțiune.
Aș putea s-o las nesupravegheată, pe post de mâncare pentru un animal sălbatic sau aș putea să scap de ea omenește și să o înec exact ca părinții eu au înecat un băiat în urmă cu trei săptămâni pentru că nu a închis poarta și a lăsat trei oi să scape.
A răsucit o panglică albastră, decolorată în jurul pumnului ei mic de parcă se gândea la variante de una singură. Știa că mă gândeam să o ucid pentru a-mi ușura evadarea? A înțeles că nu o voi trata mai bine decât mă tratau părinții ei?
Ghemuit în tufiș, am oftat puternic.
Pe cine încercam să păcălesc?
Nu puteam să o ucid.
Nu puteam să ucid nici șobolanii care împărțeau hambarul cu noi.
Cumva, se târâse în rucsacul meu, alergam prostesc cu ea deși știam că ceva era în neregulă și acum sarcina mea imposibilă de a rămâne în viață a devenit și mai grea.

Recenzie: The Boy & His Ribbon – Pepper Winters

Primul volum din seria The Ribbon Duet de Pepper Winters

Descriere:

”Ce faci când îți întâlnești sufletul pereche? Nu, stai….asta e prea ușor. Ce faci atunci când îți întâlnești sufletul pereche și trebuie să petreci o viață iubindu-l în secret?
Îți spun ce faci.
Minți.”

Ren
Ren avea opt ani când a aflat că dragostea nu există – că singura persoană care se presupune că ar trebui să-l iubească i-a păsat doar cât valorează.
Mama lui l-a vândut și timp de doi ani, el a trăit în teroare.
Dar apoi…el a fugit.
A crezut că a fugit singur. Dar s-a dovedit că din întâmplare, a luat ceva cu el care era a lor și acesta a devenit singurul lucru pe care nu și-l dorea și singurul lucru de care avea nevoie vreodată.
Della
Am fost tânără când m-am îndrăgostit de el, când mi-a schimbat viața și mi-a dat una nouă.
Părinții mei l-au cumpărat pentru forță de muncă ieftină la fel cum au făcut-o cu mulți alți copii, iar el își purta cicatricile ca dovezi.
La început, m-a urât și l-am putut înțelege ura.
Ani la rând, a fost cel mai rău dușman al meu, cel mai înverșunat protector și cel mai drag prieten.
Dar într-un final…m-a iubit.
Singura problemă era că mă iubea într-un mod cu totul diferit de felul în care îl iubeam eu.
Și încet, secretul meu ne-a îndepărtat.

Recenzie:

Această carte, de fapt, serie, a fost una dintre cele mai bune serii pe care am citit vreodată. Nici nu știu dacă o să fiu în stare să aștern toate sentimentele care m-a făcut să trăiesc citind, dar o să încerc să redau măcar câteva.
Am citit anul trecut chiar în această perioadă însă chiar și acum, mă cuprinde o stare de melancolie când mă gândesc la ea.
Nu am mai citit niciodată o poveste atât de profundă care să mă facă să râd și să plâng în același timp.

Nu sunt eu genul de persoană care plânge la cărți dar cartea asta a reușit să mă emoționeze atât de tare încât nu mi-am putut suprima lacrimile la final.

Povestea începe cu Ren, un băiat de zece ani care trăiește în sclavie. A fost cumpărat de familia McLary când avea doar opt ani și împreună cu alți 16 copii, trăiește lucruri îngrozitoare.
Într-o zi, el decide să evadeze, își pregătește un rucsac și fuge, însă povestea lui abia acum începe deoarece în rucsac va găsi o „surpriză” care îi va schimba toate planurile și viața. El o găsește pe Della, bebelușul familiei, strângând în mână o panglică albastră (de aici vine și titlul cărții ). Această panglică va avea o semnificație deosebită pentru cei doi însă nu vreau să dezvălui prea multe.
La zece ani, fără familie și cu un bebeluș, Ren încearcă să supraviețuiască pe străzile care îi sunt străine.

După cum am amintit mai sus, cartea începe cu Ren la zece ani și parcurge o perioadă de optsprezece ani. Ne redă toate greutățile pe care el și Della vor trăi pe parcursul acestor ani.
Povestea este din perspectiva lui Ren dar și a lui Della pe măsură ce ea crește. Suntem martori la maturizarea amândurora.
Povestea este împărțită în trecut și prezent. Prezentul fiind niște capitole din perspectiva lui Della, care așterne pe hârtie viața ei într-o lucrare pentru admiterea la facultate.
Relația dintre cei doi începe ca părinte/copil și frate/soră însă în timp ce timpul trece, Della începe să nutrească sentimente interzise pentru cel care toată lumea crede că este fratele ei.

Mi-a plăcut foarte mult evoluția celor doi, autoarea a reușit să redea fiecare aspect al vieții într-o formă profundă. Deși sunt aproape 10 ani diferență între cei doi, amândoi sunt doar copii și cresc împreună.
Oamenii cu care se vor întâlnii pe parcurs vor ajuta la formarea și maturizarea lor și îi vor schimba viața .

Finalul primului volum desigur se termină cu o răsturnare de situație la care sincer mă cam așteptam dar în același timp speram să nu fie așa.
Cei care vor să citească această carte trebuie să o facă cu o minte deschisă pentru că unele aspecte sunt redate foarte detaliat și ne arată o parte întunecată a vieții unde nu este totul roz și fericit.

Când am început cartea nu știam nimic despre ea și nu știam la ce să mă aștept și mă bucur că nu am citit recenzii și nu am luat spoilere pentru că asta a făcut lectura și mai profundă.

Punctaj: 5/5

Date:

Titlu original: The Boy & His Ribbon (The Ribbon Duet #1)

Autor: Pepper Winters

Limba: engleză

Pagini: 386

Primul capitol: Balance de Lucia Franco

Această carte nu este apărută în limba română, traducerea îmi aparține în totalitate așa că dacă este preluată, vă rog să specificați sursa.

Recenzia cărții puteți citi aici.

Primul capitol din Balance, primul volum din seria Off Balance de Lucia Franco

-Absolut nu!  

Vocea aspră a tatălui meu a bubuit din biroul de acasă. 

-Nici măcar nu ai ascultat ce am de zis, am spus, susținând punctul de vedere, nu mă mulțumesc până nu am toată atenția lui. 

– Nu-mi pasă de ai de spus. Poți să-mi vorbești până nu mai poți. Nu te muți în New Hampsire. Sfârșitul discuției. 

– Tată, doar ascultă. Gimnastica… 

– Mi-am luat deja decizia și nu se schimbă.  

Își ia pixul de pe masă și îți mută concentrarea pe documentele din fața lui.  

– Acum te rog, am lucruri de făcut. 

Disperarea m-a lovit din plină forță. Am fost surprinsă cât de nerezonabil era în a nu mă lăsa să vorbesc. Coasta de Est găzduia una dintre ele mai bune centre de gimnastică din țară și o să-i dovedesc. Săptămânile mele de cercetare nu vor fi irosite. Nu mă dau bătută, doar trebuie să mă străduiesc mai mult. 

-Este renumit pentru antrenorii și sportivii săi, am continuat. 

-Nu.  

Mi-a oferit una dintre privirile lui infame, cea capabilă să facă chiar și un adult să tresară. 

Viitorul meu era în joc și a trebuit să mă lupt pentru el. Oricât mi-ar fi lipsi actuala mea sală de gimnastică, nu-mi mai este de folos. Mi-am luat deja toate orele suplimentare și cursurile private posibile. Avansarea în acest sport necesită o pregătire adecvată și nu pot să-l obțin de la centrul de gimnastică din Palm Beach. 

Viitorul meu era în joc și a trebuit să mă lupt pentru el. Oricât mi-ar fi lipsi actuala mea sală de gimnastică, nu-mi mai este de folos. Mi-am luat deja toate orele suplimentare și cursurile private posibile. Avansarea în acest sport necesită o pregătire adecvată și nu pot să-l obțin de la centrul de gimnastică din Palm Beach. â

-Transferul la un alt centru nu este o raritate. Multe familii își trimit gimnaștii să se antreneze la un centru mai bun. Am zis ferm. 

-Adrianna Francesca Rossi! Tonul și mânia lui mi-au intensificat frustrarea, dar nu m-au făcut să mă opresc. 

-Doar ascultă-mă, te rog. Am implorat, pe punctul de a lăcrima. Fără îndoială, mama o să le adulmece din aer și va sări la mine ca un ogar. Lacrimile arată slăbiciune și un Rossi nu a fost niciodată slab – cel puțin, după părerea ei. 

Tata nu a răspuns. În schimb, s-a uitat chiar peste mine. 

Expirând puternic și lung, m-am ridicat și m-am uitat prin fereastra largă din biroul său, care are vederea către gazonul luxos din curtea noastră. Privirea mi s-a îndreptat spre dreapta, surprinzând culorile frumoase ale soarelui de după-amiază târzie, reflectându-se de la piscină. 

Am trăit într-unul dintre cele mai elite cartiere din prestigioasa insulă, Palm Beach. Aveam tot ce se putea cumpăra cu bani. Totul, cu excepția unui antrenor unic de gimnastică care m-ar putea ajuta să mă apropii de realizarea visului meu. 

Întorcându-mă spre tatăl meu, am observat nările dilatate și maxilarul rigid. Devenise de neclintit. Camera s-a răcit considerabil și pielea mi s-a făcut ca de găină. Îi știam această latură și nu era drăguț. Această a fost o latură pe care nimeni nu a îndrăznit să-l pună la încercare. 

Am mers prea departe. 

-Ieși, a spus. Acum. Vocea lui a devenit liniștită și calmă înainte de a mă expedia și să se întoarcă la treburile lui. 

Am fugit din biroul lui și m-am retras în dormitorul meu, trântind ușa exact când lacrimile au început să-mi cadă. 

Gimnastica era totul pentru mine – era inima și sufletul meu, aerul pe care îl respiram. A fost singurul lucru care mi-a permis să fiu eu însămi. Să mă exprim creativ așa cum decid eu, nu cum altcineva decidea pentru mine. M-am învârtit între a mânca, a dormi și a antrena de când mă știu. Competitivitatea, provocarea de a stăpâni o nouă abilitate. Modul în care am sfidat gravitația – bubuitul inimii, sunetul aplauzelor, icnetul audienței – au făcut ca sacrificiul să merită fiecare durere și transformare prin care a trecut corpul meu. Nimic nu ar putea lua acel sentiment.  

A fost singurul loc în care puteam fi liber de restricțiile pe care numele meu de familie a pus asupra mea. 

Numele meu este Adrianna Rossi. Am cincisprezece ani și sunt o gimnastă competitivă. Gimnastă de elită mai exact. Sau o să fiu de îndată ce o să am antrenorul potrivit.  

Am finalizat toate nivelurile necesare impuse de gimnastica din SUA așa că pot trece mai departe și să fiu testată pentru elită. A fost doar o chestiune de timp până ce am obținut rangul râvnit. M-am antrenat ziua și noaptea. Zilele mele au constat în patru ore de sesiune de antrenament, un profesor care mă învăța de acasă și un bucătar privat care să-mi prepare mesele cu caloriile calculate. 

În timp ce mă întind pe pat, disperarea m-a lovit din plin. Refuzul mi-a zdrobit inima și am simțit ca visele mele au fost încet furate.  

Ca majoritatea gimnastelor însetate, scopul meu final a fost Jocurile Olimpice.  

Dacă iau în calcul antrenamentul și vârsta mea, posibil că aș putea concura la primul meu Joc Olimpic până la douăzeci de ani. Posibil, fiind cuvântul cheie. În timp ce douăzeci de ani este încă considerat tânăr după standardele normale, în lumea gimnasticii, era deja o vârstă înaintată. Cu toate acestea, nu era de nemaiauzit să concurezi la Jocuri la acea vârstă.  Una dintre favoritele mele, Svetlana Khorkina, a concurat până la vârsta de douăzeci și cinci de ani și în trei Jocuri Olimpice, prima fiind la vârsta de șaptesprezece ani.  

Oksana Chusovitina, a concurat la șase Jocuri Olimpice, începând tot la șaptesprezece ani. Așadar, obiectivul meu nu era complet absurd, aveam nevoie doar de o pregătire adecvată. Eram bună, dar voiam să fiu grozavă. Și singura modalitate de a realiza asta este să te antrenezi cu cei mai buni. 

Deși eram tânără, nu eram naivă. Știam prin ce abuzuri mentale și fizice va trece corpul meu pentru a ajunge la nivelul de profesional. Aveam nevoie de un instructor cu ochi ageri. 

Aveam nevoie și mi-o doream tare mult. 

Nu înțelegeam pe deplin de ce tata s-a opus să plec. Știam că se gândea la gimnastică ca la un hobby, dar întotdeauna a făcut orice ca să-mi facă pe plac. Niciodată nu mi-a negat nimic și deobicei îmi dădea bani pe orice îmi dorea inima. Nu era de parcă petrecea prea mult timp acasă. Frank Rossi a fost prea preocupat cu extinderea și menținerea imperiului său imobiliar. Întreprinderile Rossi a fost una dintre dezvoltatorii de top cu proprietăți la nivel mondial. A lăsat pe mama responsabilă cu creșterea fratelui meu și a mea, ceea ce era de tot râsul. 

Când am început gimnastica la trei ani, mama obișnuia să stea la antrenamentele și la competițiile mele. Era vorba doar de aparențe pe atunci, dar eram tânără și nu prea avea de ales. Cu toate acestea, cu cât am crescut, cu atât mai puține eforturi a pus. Cred că ultima competiție la care a venit a fost când aveam doisprezece ani. Mama era deobicei prea ocupată cu munca ei caritabilă sau încercând să-l țină pe fratele meu mai mare, Xavier departe de presă. 

La început, lipsa lor de interes m-a deranjat. Am vrut ca ei să dorească să fie acolo, să mă vadă căzând, sărând și balansând pe bârne. Să mă vadă avansându-mă la un alt nivel sau fac o săritură fără să mă dezechilibrez.  Am tânjit după atenția părinților mei la fel ca toți copii, dar după ani de milogeală, în cele din urmă am renunțat și am învățat să mă adaptez la indiferența lor. În prezent, mama vine foarte rar la antrenamente și niciunul dintre părinții mei nu participă la competițiile mele.  

Acțiunile lor m-au obligat să fiu independentă, lucru pe care am învățat repede să-l prețuiesc. Acestea fiind spuse, refuz să renunț. Nu voi lăsa ca nimic sau nimeni să-mi distrugă obiectivele. 

Nu eram sigură cât de mult timp a trecut când am auzit un ciocănit ușor la ușa mea. Mi-am deschis ochii și am rămas surprinsă de întunericul care mă înconjura. Am auzit un alt ciocănit mai puternic și m-am rugat să nu fie mama. 

-Da? 

-Ana? M-am ușurat la auzul vocii tatălui meu. 

-Pot intra? 

Cu un oftat obosit, m-am așezat pe marginea patului. 

-Intră. 

Tata a deschis ușa, aprinzând lumina în timp ce intra. O privire rapidă la reflexia mea din oglindă de pe peretele alăturat m-a făcut să tresar șocată. Fața mea era umflată de la plâns. Cu părul lipit de față, eram un dezastru. 

M-am uitat la tatăl meu, încercând să mă acomodez la lumină, am văzut tristețea din ochii lui. Era evident că regreta decizia lui și felul în care a reacționat. Ultima oară când l-am văzut, era îmbrăcat într-o cămașă curată, călcată, și cu cravată. Acum cravata a dispărut, câteva nasturi erau desfăcute și mânecile erau suflecate. Era dezordonat și obosit și știam că eu eram motivul. M-am comportat ca o răsfățată și m-am certat cu el, lucru de care mereu m-am abținut. Deobicei, fratele meu a cauzat probleme părinților mei, nu eu.  

-Da, tată? Am încercat să destind atmosfera. Un zâmbet blând i-a încântat fața. Eram fata lui tata și știa asta. 

-Pot să stau cu tine? Am dat din cap și el s-a așezat lângă mine, salteaua mișcându-se puțin. Mi-a dat părul încurcat de o parte de pe obraz și m-a privit cu atenție. 

-Arăți de parcă ai fi plâns, ceea ce poate însemna că eu sunt vinovat. 

Mi-am strâns buzele și am aruncat privirea în jos. 

-S-ar putea să fi plâns. 

-Îmi cer scuze, scumpo. A pus mâna obosită peste față. În legătură cu gimnastica… 

-Da? 

-Ascultă, nu e că nu vreau să faci asta dar nu vreau să te muți atât de departe de una singură. Ești încă prea tânără și lumea este un loc periculos. Dacă ți se întâmplă ceva? Nu aș putea ajunge la tine suficient de rapid. 

Vocea mi s-a înmuiat auzind îngrijorarea lui.  

-Tată, mereu călătorești cu serviciul. Cuvintele mele l-au făcut să tresară și instant, m-am simțit teribil că am menționat asta. Dar era adevărul și trebuia sa-mi spun punctul meu de vedere. 

-Care ar fi diferența? 

Și-a trecut mâna prin părul ușor încărunțit. 

-Ai dreptate. Călătoresc mult din cauza serviciului și îmi pare rău că nu sunt suficient de mult prin preajmă dar diferența e că eu sunt un adult cu experiență și tu nu ești. 

M-am gârbovit înfrântă. 

-Știu. Speram doar că o să te gândești puțin. Nu e ca și cum aș fi complet singură. Aș locui într-un apartament comun cu supraveghetoare și alte gimnaste.  

-Dar nu ar fi mama ta, totuși. Nici măcar nu cunosc pe femeile alea, Adrianna. Tu ești fiica mea, nu pot avea încredere în ei. 

Îi arunc o privire serioasă.  

-Tată, amândoi știm că mama nu este genul de mamă care ar face așa ceva pentru mine.   

Genul ăla de mamă care ar da și ar face orice ca să vadă pe copii ei prosperând. Joy Rossi avea lucruri mai importante în agenda ei.  

Tata a oftat.  

-Ai susținut un bun argument și m-am gândit la el.  

M-am animat.  

-S-ar putea să am un compromis. Am un partener de afaceri pe Coasta de Vest care se întâmplă să fie un antrenor de gimnastică. Lasă-mă să-l sun și să vedem ce spune. 

Am rămas uimită.  

-Coasta de Vest, tată? Mă vei trimite până în California dar nu în New Hampshire? 

-Nu California, Coasta de Vest al Floridei. Cape Coral. Știi, la trei ore de aici? Nu la 2400 de kilometri. 

Am ezitat, strângându-mi buzele.  

-Ai un prieten care e antrenor? Cum de nu știam despre asta? 

-L-ai întâlnit când erai mai tânără, deși probabil nu-ți amintești. A cumpărat câteva imobile de la mine acum mulți ani și de atunci am rămas în legătură. Din când în când, renovăm o casă împreună, sau îmi cere sfaturi imobiliare. Numele lui este Konstantin. 

Numele nu-mi sună cunoscut.  

-Ce nivel antrenează? 

-Asta nu știu. Știu doar că este un fost olimpic rus și se pricepe la ceea ce face. 

Speranța s-a aprins în mine până la punctul în care nu mi-am putut reține zâmbetul. Rușii erau nebuni, antrenamentul lor era și mai nebunesc ceea ce mi-a făcut stomacul să tresară din cauza anxietății. Nu m-aș plânge, accept ce mi se oferă.  

Cerșetorii nu pot fi pretențioși.  

-Nu pot să cred că nu mi-ai spus despre asta mai devreme.  

-Nu a venit vorba despre trecutul lui în tranzacțiile noastre imobiliare. Nu știam că nu ești fericită la actuala ta sală de gimnastică. A contracarat. Dacă mi-ai fi spus că antrenorii tăi nu mai sunt de ajuns, Konstantin ar fi putut interveni mai repede.  

Touché. 

-Când îl vei suna? Poți să-l suni acum? Te rog? 

Entuziasmat, i-am strâns brațul și am sărit în genunchi.  

-Tată! 

A chicotit la nerăbdarea mea, scânteia din ochi revenind. Tata și cu mine avem exact aceeași nuanță de verde a ochilor. Cu el semăn cel mai mult. De la părul meu brunet, nasul îngust și drept și nuanța pielii, eram foarte similari.  Și exact ca tatăl meu, când mă entuziasmez de ceva, ochii îmi capătă o culoare strălucitoare de jad. Deși nu eram sigură de unde provin tonurile de roșu în părul meu și pistruii. 

S-a prefăcut că oftează, mascând un zâmbet.  

-Hai în biroul meu și îl sun.  

-Pe bune? Am țipat. Când a dat din cap, mi-am aruncat brațele în jurul lui și l-am îmbrățișat strâns.  

-Oh, mulțumesc, tată! Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc! 

M-a bătut afectuos pe spate. Am sărit din pat și l-am urmărit îndeaproape. Odată ce ne-am întors în biroul lui, m-am așezat pe un scaun din piele. Mi-am pus mâinile sub coapse ca să nu mă agit în timp ce tatăl meu s-a acomodat.  

Și prin acomodare, vreau să spun că și-a turnat un pahar de whiskey. 

-Bine, amintește-mi din nou la ce nivel ești. Care este obiectivul pe care vrei sa-l atingi? 

M-a invadat o tristețe. Mi-aș fi dorit să știe fără să-l reamintesc. Omul putea scoate douăzeci de tranzacții comerciale diferite din creștetul capului, dar nu putea reține câteva lucruri despre fiica lui.  

-Sunt la nivelul zece dar vreau să fiu testată pentru elită. Află dacă e antrenor de elită și dacă are un program de elită.  

A dat din cap și a format un număr, punând pe difuzor. Telefonul a sunat de câteva ori până ce o voce profundă a răspuns.  

-Allo? 

Am ridicat din sprâncene. A ce? 

-Konstantin, prietene, sunt Frank Rossi. Ce mai faci? 

-Frank, mă bucur să-ți aud vocea. Ești exact omul cu care am vrut să vorbesc de fapt.  

Tata a menționat că este rus și accentul lui tocmai a confirmat.  

-Chiar așa? Sincronizare perfectă atunci. Se întâmplă oare să fi primit cadoul meu de Crăciun? Ți-am trimis o sticlă din vodca mea preferată, ție și iubitei tale frumoase. 

Konstantin a ezitat și a râs ușor.  

-Va trebui să o întreb pe Katja când ajung acasă. Apetitul ei pentru vodcă este la fel de feroce ca și al meu. Sper să nu bea pe toată fără mine. A chicotit, la fel ca și tatăl meu,  

-Mulțumesc anticipat. A fost foarte amabil din partea ta.  

-Katja ce mai face? V-ați decis odată să vă stabiliți? A întrebat tata, învârtindu-și în mână paharul cu wishkey. Oricât de mult aș vrea să aud cum povestește cu prietenul său, eram nerăbdătoare să ajungă la subiect.  

-Ah, nu încă, a răspuns cu un oftat profund.  

-Nu din cauza lipsei ei de încercare. Toate la timpul lor.  

Tata a chicotit și inima mea a început să bată mai rapid din cauza cuvintelor ce urmau să iasă de pe gură 

-Am o întrebare pentru tine. Încă ești antrenor de gimnastică? 

-Amuzant că trebuie să întrebi. Da, sunt și se întâmplă că fi cumpărat Word Cup de la proprietarii anteriori acum aproximativ un an. M-am gândit să-l extind dar voiam expertiza ta dacă ar merita sau nu.  

-Ah… 

Tata a ridicat din sprâncene, cu o sclipire în ochi. Știam privirea aia. A fost șansa lui să se bage în discuție.  

-Sincronizarea chiar este perfectă. Îți mai amintești când mi-as spus că, atunci când fiica mea prețioasă va fi pregătită să schimbe antrenorul, să te sun? 

El a ezitat. Tăcerea a umplut aerul. Inima mi-a stat pe loc.  

-Da.  

-A venit mai devreme la mine și a vrut să se transfere la ceva centru din New Hampshire. Știi vreun centru de gimnastică acolo? 
-Niciunul care ar merita amintit.  

Tata s-a uitat la mine. A ridicat din sprânceană și a zâmbit.  

-Ei bine, ea a spus că e una dintre cele mai bune centre de sport din Coasta de Est. Dar nu-mi pot imagina pe cineva care să fie mai bun decât tine. 

Konstantin a chicotit. 

-Mă flatezi. Habar nu aveam că fiica ta încă se antrenează. Spune-mi, ce nivel are? 

Am ridicat ambele mâini ca să-l reamintesc. 

-Este nivelul zece, dar a spus că sala ei de sport nu are un… 

-Antrenor de elită, am șoptit. 

-Antrenor de elită, ceea ce îmi spune că are nevoie. A spus tata.  

-Tu ești elită? M-am jenat la întrebarea tatălui meu. El nu ar fi elită, ar antrena elita.  

-Am un program de elită și o echipă elită de fete. Câți ani are? 

-Cincisprezece. 

-Hmm. Nu poate fi doar la nivelul zece la cincisprezece ani, este cam în vârstă pentru o elită. Se antrenează pentru facultate acum? 

-Sincer, nu știu ce planuri are sau ce poate face. Știu doar că vrea să se antreneze la un centru de gimnastică de top.  

Asta mi-a rănit inima ca un cuțit înfipt în piept. I-am spus doar cu câteva ore mai devreme care sunt planurile mele pentru viitor.

– În regulă. Și-a dres glasul. Am o cină de afaceri la care trebuie să ajung, pot să te sun mâine dimineață și putem discuta în continuare? 

-Perfect, sună ca un plan. Aștept cu nerăbdare să ne auzim. În timp ce ne ocupăm de asta, putem discuta și despre ideea ta de extindere a noii centre de gimnastică.  

-Chiar mai bine.  

Când tata a închis telefonul, nu m-am simțit mai bine. M-am încruntat. Nu a sunat ca un lucru sigur odată ce a auzit câți ani am. Aproape mi-am dorit să nu fi fost pe difuzor. 

-Nu-ți face griji, scumpo. Nu există nimic pe care eu să nu pot face acum.  

Rubrică nouă

Bună dragilor, săptămâna aceasta o să inaugurez o nouă rubrică intitulat ”Primul capitol” .

În fiecare zi de marți, o să apară pe blog primul capitol al unor cărți care au apărut sau nu în limba română. La cele care nu au apărut la noi, primul capitol va fi tradusă de mine așa că dacă veți doriți să-l preluați, vă rog să specificați sursa.

Sper să vă placă nouă rubrică și sper să vă tentez și pe voi să citiți unele dintre cărțile prezentate.

Recenzie: Balance de Lucia Franco

Balance, primul volum din seria Off Balance de Lucia Franco

Descriere cărții:

Adrianna Rossi nu este străina la eforturile riguroase solicitate de corpul ei. Ani de suferință și determinare au făcut din ea una dintre cele mai bune gimnaste.

Gloria olimpică este obiectivul ei cel mai mare și ar face orice ca sa-și realizeze acest vis. Chiar dacă asta înseamnă să-și părăsească căminul ca să studieze la academia World Cup, un centru de pregătire care are un singur țel – crearea campionilor.

Perfecțiunea, precizia și dăruirea sunt calități necesare pentru un sportiv.  Când câștigătorul a două medalii olimpice, Konstantin Kournakova devine antrenorul tinerei gimnaste, el imediat regretă acest lucru. Ea nu se ridică la standardele lui înalte, însă pe măsură ce muncesc din greu, se aprinde între ei o pasiune.

Puterea și dominația lui Kova, însoțit de tenacitatea feroce al Adriannei, cei doi devin mai apropiați și lucrează din răsputeri ca ea să-și împlinească visul. Fiecare interacțiune poate fi interpretat greșit. Integritatea este pusă la încercare. O mișcare greșită pe bară și dorințele lor interzise ar putea distruge toată munca depusă, aruncând totul în afara bilanțului.

Recenzie:

Când am început această carte, nu prea știam multe despre ea. Eram într-un reading slump îngrozitor de multe luni. Mi-a plăcut descrierea așa că mi-am zis ”de ce nu?” Eram aproape sigură că nu o să-mi placă, nu prea sunt eu o mare fană a genului new adult și cu siguranță nu am crezut că o să mă scoată din starea aia în care nu am putut citi nicio carte dar iată că miracolele mai există….Nu doar că m-a făcut să citesc pe răsuflate sutele de pagini, dar m-a făcut să mă apuc și de următoarele volume…

Povestea pare una destul de comună după descriere, avem de-a face cu un romance, cum se întâmplă mai mereu în cărțile de acest gen. O relație interzisă cu multe obstacole. Însă nu doar poziția celor doi face ca totul să fie și mai interzis, mai este un element care nu a fost specificat în descriere și anume, vârsta celor doi, și sincer, mi-ar fi plăcut să fie pentru că este o chestie importantă, mai ales că sunt cititori care nu se simt confortabili să citească despre unele elemente scandaloase sau despre o diferență mai mare de vârstă între personaje… Nu vreau să vă dau spoilere și să stric surpriza celor care încă nu au citit cartea.

Povestea începe cu Adrianna, o tânără care visează să devină campioană Olimpică de aceea își convinge părinții că locul ei este la Academia Word Cup, deținut de un prieten al familiei, Konstantin Kournakova, cunoscut de toți numai Kova.

La început relația celor doi este una dificilă deoarece el nu este convins ca Adrianna are acel ceva care să facă din ea campioană dar cu trecerea timpului, cei doi devin din ce in ce mai apropiați până în momentul în care linia aceea care ar trebui să despartă gimnastul de antrenor devine din ce în ce mai invizibilă.

Adrianna este o tânără care m-a surprins în mod plăcut, deși provine dintr-o familie înstărită, nu este încrezută. Este perseverentă și vrea cu orice preț să-și îndeplinească visul, oricât de greu ar fi.

Autoarea este o fostă gimnastă așa că părțile sportive sunt foarte bine scrise și detaliate. Avem și un glosar cu toate termenele sportive amintite în carte așa că cei care nu sunt familiarizați cu acest lucru, pot înțelege mai bine elementele folosite.

Kova este un personaj care încă nu sunt sigură dacă mi-a plăcut sau nu.  Nu mă deranjează chestia aia de care am amintit mai sus, dar m-a deranjat ușurința lui de a se lăsa dus de val, mă așteptam să fie mai puternic mai ales că toată cariera lui și nu numai ar putea fi distruse…

Personajele secundare sunt foarte bine conturate, fiecare a primit un backstory care se poate evolua în următoarele volume. Mi-a plăcut că și ei au propriile lor vieți, nu se învârte totul în jurul personajelor principale, și cele secundare au roluri importante.

Mi-a plăcut faptul că toată povestea nu s-a încheiat în acest volum. Am citit cărți în care povestea interzisă ține maxim vreo 200 de pagini și după aceea se întâmplă ceva și bum, a explodat totul. Aici nu este așa, povestea evoluează mai lent și continuă în următoarele volume, așa avem șansa să cunoaștem mai bine personajele.

Mi-ar fi plăcut ca povestea să aibă mai multe fire narative, sau cel puțin să intrăm și în mintea lui Kova însă totul este povestit doar de Adrianna.

Acest volum se termină cu un mic cliffhanger, doar ca să ne țină în suspans și să ne facă să fim curioși de următorul volum.

Mie mi-a plăcut povestea, da este scandaloasă și interzisă dar cred că asta face din carte una ieșită din tipare.

Trebuie să specific faptul că conține scene destul de explicite și unele aspecte ar putea fi deranjante pentru unii.

 Punctaj: 4/5

Date:

• Titlu: Balance (Off Balance #1)
• Autor: Lucia Franco
• Pagini: 608
• Limba: engleză

Leapșa: 2020 review

Dede de pe blogul Praf de stele (https://bookysme.wordpress.com/ ) m-a provocat să fac un mic rezumat al cărților citite de mine în anul 2020 așa hai să începem.

Mulțumesc Dede pentru nominalizare!

1. Câte cărţi ai citit în 2020?

Anul 2020 a fost un an destul de bun în materie de cărți, am reușit să citesc în total 210 cărți.

2. Dintre ele, care au fost cele mai memorabile (în sensul bun)?

Falling to pieces de Leddy Harper a fost o carte care m-a surprins în mod plăcut. Se știe că relațiile amoroase dintre profesori și studenți sunt interzise, dar în această carte aflăm ce se întâmplă când regulile sunt încălcate. O aveam de ceva timp în lista de „to read” însă din diferite motive tot am amânat-o.

Dismount de Lucia Franco, este ultimul volum din seria Off Balance. Seria este povestea unei iubiri interzise dintre o gimnastă și antrenorul ei. Recenzia primului volum va apărea în curând pe blog.

Duologia Taboo Love de V. Theia format din volumele It was love și It was always love, spune povestea lui Sena și Noah, doi prieteni foarte apropiați care împart totul. Dar ce se întâmplă când Sena se îndrăgostește de Noah știind că el este gay?

Duologia The Ribbon Duet de Pepper Winters format din volumele The Boy & His Ribbon și The Girl & Her Ren. O poveste care m-a sfâșiat și la care m-am gândit săptămâni întregi. A fost singura serie la care am plâns anul trecut. Recenzia o să apară în curând.

3. Care e cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit în 2020?

“What do you do when you write down all your secrets? No…that’s not enough. What do you do when you write down all your secrets and the one person who should never read them does?
I’ll tell you what you do.
You hope.” (The Girl & Her Ren by Pepper Winters)

4. Ce carte citită în 2020 ţi-a displăcut/te-a dezamăgit cel mai tare?

Cred că au fost mai multe dar de la care aveam așteptări mari și care m-a dezamăgit foarte tare a fost Road to Nowhere, primul volum din duologia omonimă de M. Robinson. Mi-a fost recomandată de o bloggeriță din Ungaria pentru că știa că îmi plac cărțile cu războaie și military books în general. Mi-a plăcut și această carte până la ultimele 50 de pagini. De acolo, cartea parcă a fost scrisă de altcineva, personajele au început să se comporte în ultimul hal și povestea a deviat total. Un gest al eroinei a fost ultima fază care m-a făcut să-i dau cărții o singură stea și să nu mai citesc volumul doi.

5. Ai participat la vreun eveniment literar anul trecut (lansare, târg de carte etc)? Dacă da, care a fost preferatul tău?

Din păcate nu am participat la nimic anul trecut. La mine în oraș nu se organizează așa ceva și de călătorit, cum bine știți, nu s-a putut.

6. Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2020?

Nu prea m-am uitat la multe filme noi anul trecut, dar am reușit să mă uit la unul care mi-a plăcut foarte mult și anume Eurovision Song Contest: The Story of Fire Saga pe care îl găsiți pe Netflix. Am avut foarte puține așteptări dar m-a surprins în mod tare plăcut. Recomand!

7. Ce cuvânt rezumă cel mai bine anul 2020 pentru tine?

Sincer, această întrebare m-a pus pe gânduri și cuvântul cel mai apropiat ar fi „neașteptat” . La începutul anului nimeni nu s-a gândit că va fi anul în care o să trăim o pandemie globală și că toată viața noastră va fi dată peste cap. Am avut multe planuri pentru 2020 însă din păcate doar foarte puține am putut să le realizez.

8. E vreun moment de anul trecut pe care nu vrei să-l uiţi?

Nu cred că aș putea să uit nimic din ce s-a întâmplat în anul 2020, chiar dacă aș vrea.

9. Ce dorinţă ţi s-a împlinit în 2020?

Mi s-a împlinit dorința de a duce la bun sfârșit provocarea de pe Goodreads. Mi-am dorit asta de câțiva ani și în 2020 am reușit.

Restul dorințelor încă sunt în așteptare…Aștept să apară și la mine acea lampă fermecată din reclamele eMAG 😂

10. Scrie o dorinţă pentru anul 2021.

Anul acesta îmi doresc mai multă sănătate, să scap de stresul legat de unele lucruri, să pot plimba liniștită pe stradă fără să-mi fie frică.

Aș mai vrea o nouă bibliotecă, s-au cam adunat cărțile și neapărat îmi trebuie una. Am pus ochii pe un model și sper ca anul acesta sa-l pot procura.

Restul dorințelor cred că le păstrez pentru lampa fermecată. 😂

Aș vrea să provoc pe Teo (https://fatadinbiblioteca.wordpress.com/) și Claudiu (https://cartialese.blogspot.com/ ) ca să vedem cum a fost anul lor.

Leapșa poate fi preluată de oricine dorește însă vă rog să menționați sursa.

Ecranizarea seriei Landry de V.C. Andrews

Se pare că ecranizările după romanele lui V.C. Andrews se bucură de succes pentru că și în acest an vom avea parte de o nouă ecranizare, de data aceasta a seriei Landry, formată din cinci volume.

Lifetime ne-a adus deja ecranizările pentru Florile de la mansardă, serie apărută integral și la noi la editura Litera, și ecranizarea seriei Casteel.

Eu am văzut toate ecranizările apărute până acum și mi-au plăcut tare mult așa că acum aștept cu nerăbdare și filmele după cărțile din seria Landry.

Romanele lui V.C. Andrews au devenit atât de celebre încât, după moartea autoarei, a fost angajat un scriitor fantomă,  Andrew Neiderman ca să scrie în continuare cărți sub numele ei.

Seria Landry a apărut în anii 90 și este scrisă integral de  Andrew Neiderman.

Premiera filmelor va avea loc în luna martie 2021

Seria o are în prim plan pe Ruby Landry, născută în Louisiana și crescută de bunica ei iubitoare, Catherine. Ruby este plină de speranță și îndrăgostită de iubitul ei din liceu, Paul Tate, însă nu poate să-și ia gândul de la misteriosul ei tată și de la moartea mamei sale. În timp ce secrete de familie încep să se dezvăluie iar părinții lui Paul îi interzic să se mai întâlnească, moartea bunicii ei este ultima lovitură care o lasă devastată. Forțată să fugă în New Orleans, încearcă să-și caute tatăl, care este unul dintre cei mai bogați oameni din oraș, în timp ce încă se agață de amintirile cu Paul și de iubirea lor interzisă.

2020 în cărți

Anul 2020 a fost un an ciudat, greu şi foarte depresiv, cel puţin pentru mine dar pot să spun că a fost un an foarte bun în materie de cărţi.

A fost primul an în care am reuşit să termin challenge-ul (provocarea) de pe Goodreads ceea ce mă bucură foarte tare. La începutul anului mi-am propus să citesc 50 de cărți și ulterior, am modificat la 60, dar se pare că pandemia m-a ajutat să-mi întrec acest obiectiv și am reușit să citesc în total 210 cărți. YEY!

Dacă 2020 a fost așa cum a fost, sper ca 2021 să fie un an mai bun, mai bogat și mai prosper și desigur plin de multe cărți.

Aici puteți vedea care au fost cărțile pe care le-am citit în anul 2020 https://www.goodreads.com/user/year_in_books/2020/4327467

Cărțile de 5 stele pentru mine au fost acestea👇

Aștept în comentarii să-mi spuneți câte cărți ați reușit să citiți în acest an și care a fost cartea sau cărțile voastre favorite. 😉😊

Un an de absență

Exact pe această dată anul trecut, am scris ultima postare pe blog. Pe atunci, nu știam că o să iau o pauză atât de îndelungată și nu știam dacă voi reveni vreodată. Dar după această absență, am decis că meritați măcar o explicație de ce am dispărut așa din senin.
În primul rând simțeam că aveam nevoie de o pauză de tot ce ține blog și scris, m-am lăsat copleșită de unele evenimente din viața mea care s-au întâmplat în decursul anului 2019 și care a continuat și în anul actual.

Am avut probleme de sănătate care m-au stors total de energie și într-un final, am fost diagnosticată de o boală care mi-a dat toată viața peste cap aşa că m-am îndepărtat de tot ce ține blogosferă și rețele de socializare. Voiam să-mi dedic timp pentru mine și să reflectez asupra unor lucruri.

Faptul că m-am depărtat de toate astea, mi-a lăsat mai mult timp de citit. Aveam în bucket list să termin măcar o dată Reading challenge-ul pe Goodreads așa că anul acesta m-am motivat și am reușit să-l termin, chiar și să-l întrec ceea ce mă bucură foarte mult.

În ultima vreme m-am gândit foarte mult dacă să revin pe blog sau nu și încă nu știu sigur, dar aș vrea foarte mult. Ceea ce știu e că am vrut să fac această postare, mai ales că anul acesta, în luna august am împlinit 10 ani de când sunt în această comunitate și de când am înființat blogul.

Am primit mai multe mesaje în care m-ați întrebat dacă mai revin pe blog, sau ce mi s-a întâmplat și aș vrea să vă mulțumesc pentru ele. Am de gând să revin, mi-e dor să interacționez cu voi și cu toți oamenii minunați din această comunitate. Nu știu în ce formă o să revin, dacă o să am timpul și energia necesară să postez recenzii sau doar să fiu activă pe pagina de facebook și instagram, dar aș vrea să știți că o să fac tot posibilul să fiu din nou alături de voi.

Vă mulțumesc din nou că ați fost și sunteți în continuare alături de mine.

Vă pup,

Simo