All · Art · Corint · Editura Trei · Epica · Fictiune · leda · Libris · Litera · Nemira · Rao

Top 10 cărți de Valentine’s day

Iată că a venit și ziua de 14 fabruarie, zi în care încă de la primele ore ale dimineții ne „împiedicăm” de oameni cu câte un trandafir în mână sau de tarabe cu ursuleți și inimioare de pluș.

Dacă v-ați plictisit de banalele cadouri, vă recomand să dăruiți o carte sau poate chiar mai multe, cu siguranță aveți de unde alege.

Am încercat să alcătuiesc un top 10 cărți de dăruit/citit de Valentine’s day care pot fi un cadou perfect pentru persoanele iubite.

1. Jurnalul unei iubiri de Nicholas Sparksnicholas-sparks-jurnalul-unei-iubiri

Acest roman încearcă să ne demonstreze că miracolele încă mai sunt posibile, că viaţa încă mai poate fi trăită sub semnul iubirii.

El este un maestru al cuvintelor şi un mare iubitor al naturii, iar ea, o pictoriţă celebră în stare să vadă frumuseţea acolo unde alţii nu o văd. Povestea lor tulburătoare îi va fermeca pe cei care s-au îndrăgostit de stilul lui Nicholas Sparks.

Comandă: Libris

2. Mândrie și prejudecată de Jane Austen1054995

Elizabeth Bennet este întruchiparea perfectă a eroinei tipice pentru Jane Austen: inteligentă, generoasă, sensibilă, incapabilă de gelozie sau de orice alt păcat major. Am putea crede că asta o face o mironoșiță insuportabilă, dar adevărul e ca Lizzy este o tânără modernă și sofisticată, care, la nevoie, știe să dea o replică spirituală și politicoasă, însă mustind de sarcasm. Ocazia i se ivește din plin când îl cunoaște pe arogantul, dar onestul burlac Fitzwilliam Darcy, prototipul eroului romantic distant și intens masculin, care o tratează inițial cu superioritate și chiar cu grosolanie. Căci, fără îndoială, miza romanului Mândrie și prejudecată, întrebarea care a făcut și face generații de cititori să întoarcă filă după filă până în ziua de azi este: vor ajunge Elizabeth și domnul Darcy, în ciuda diferențelor care îi fac aparent incompatibili, să fie împreună?

Comandă: Corint, Litera, Libris

3. Înainte să te cunosc de Jojo Moyesinainte_sa_te_cunosc_de_jojo_moyes

Lou Clark știe o mulțime de lucruri. Știe câți pași sunt de la stația de autobuz până acasă. Știe că îi place să lucreze la ceainăria The Buttered Bun și că s-ar putea să nu fie îndrăgostită de iubitul ei, Patrick. Ceea ce Lou nu știe este că e pe cale să-și piardă locul de muncă și că viața ei rămâne normală doar pentru că e, în esență, previzibilă.

Will Traynor știe că accidentul de motocicletă pe care l-a suferit l-a făcut să-și piardă dorința de a trăi. Știe că totul i se pare acum insignifiant și lipsit de bucurie și știe totodată și cum să pună capăt acestei stări de lucruri. Ceea ce Will nu știe este că Lou e pe cale să-și facă apariția în lumea lui într-o explozie de culoare. Și nici unul dintre ei nu știe că urmează să schimbe destinul celuilalt pentru totdeauna.
Înainte să te cunosc e o poveste de dragoste pentru generația de azi, despre o iubire neașteptată între doi oameni care nu au nimic în comun. O carte romantică și imprevizibilă, care îi va provoca pe cititori să se întrebe ce e de făcut atunci când, de dragul celui pe care îl iubești, trebuie să-ți sacrifici propria fericire.

Comandă: Litera, Libris

4. Eleanor & Park de Rainbow Rowellrainbow-rowell-eleanor-si-park-youngart-2015-a-727674-510x510

Eleanor a fost dată afară din casă şi, după un an, se întoarce să trăiască din nou împreună cu mama, fraţii şi tatăl ei vitreg. O şcoală nouă, unde nu cunoaşte pe nimeni şi toată lumea pare s-o urască. Nu-şi face nicio speranţă că şi-ar putea găsi prieteni şi, când se-aşază în autobuz lângă Park, un băiat tăcut, care nu vrea decât să fie lăsat în pace, să-şi asculte muzica şi să-şi citească benzile desenate, nu se-aşteaptă la mare lucru.

Însă unele poveşti de dragoste încep fără mari aşteptări şi se dovedesc a fi cu atât mai impresionante cu cât începuturile lor sunt mai modeste. Deşi sunt suficient de deştepţi să ştie că prima iubire nu durează, Eleanor şi Park au curaj cât să vrea s-o trăiască până la capăt, nu doar în ce are ea mai serios, ci şi în ce are mai amuzant, mai naiv şi mai stângaci.

5. Probabilitatea statistică de a te îndrăgosti la prima vedere de Jennifer E. Smithcop-probabilitatea-statistica

Cine şi-ar fi închipuit că patru minute ar putea schimba totul?

Pentru tânăra de şaptesprezece ani, Hadley Sullivan, această zi pare să fie una dintre cele mai rele de până acum…
Tocmai a pierdut avionul, este blocată în aeroportul JFK din New York şi e pe cale să întârzie la nunta propriului ei tată, care se căsătoreşte, pentru a doua oară, la Londra, cu o femeie pe care n-a văzut-o în viaţa ei.
Apoi, aşteptând să se îmbarce în următorul avion, îl întâlneşte pe Oliver. E britanic. Şi e foarte drăguţ. Şi o va însoţi în noul ei zbor.
Călătoria de-o noapte trece cât ai clipi, iar Hadley şi Oliver se pierd unul de altul în aglomeraţia din aeroport, la sosire.
Îi va aduce oare soarta din nou împreună?

Desfăşurată pe parcursul a douăzeci şi patru de ore, povestea lui Hadley şi a lui Oliver ne vorbeşte despre relaţiile de familie, despre a doua şansă şi despre dragostea la prima vedere.

6. Niciodată împreună? de J.A. Redmerski2565

Camryn Bennett, o tânără în vârstă de douăzeci de ani, crede că ştie exact în ce direcţie se îndreaptă viaţa ei. Însă după o noapte de pomină la cel mai extravagant club din Raleigh, North Carolina, şochează pe toată lumea – inclusiv pe sine – când se hotărăşte să renunţe la singura viaţă pe care a cunoscut-o vreodată şi să ia totul de la început. Având la ea doar poşeta şi telefonul mobil, Camryn se urcă într-un autobuz Greyhoud, gata să se găsească pe sine însăşi. În schimb, îl găseşte pe Andrew Parrish.
Sexy şi provocator, Andrew o face să simtă dragostea şi pasiunea în feluri pe care Camryn nu şi le ar fi imaginat niciodată. Însă bărbatul din viaţa ei ascunde un secret. Îi va apropia acesta definitiv sau îi va distruge ireversibil?

Comandă: Editura Trei, Libris

7. Călătoarea, primul volum din seria Outlander de Diana Gabaldonimage-2015-07-8-20284396-70-calatoarea-diana-gabaldon

Anul 1945. Claire Randall, fosta soră medicala, se întoarce din război și pleacă cu soțul într-o a doua lună de miere. Dar o stâncă magică descoperită într-un loc misterios o transformă într-o călătoare în timp, care se trezește brusc într-o Scoție măcinata de luptă, în Anul Domnului… 1743.

Azvârlită într-un alt secol de forțe pe care nu le înțelege, protagonista trebuie să înfrunte conspirații și primejdii care îi amenință viața… și îi pun la încercare inima. Destinul îl scoate în cale pe tânărul războinic James Frazer și Claire trebuie să aleagă între fidelitate și dorință, între doi bărbați, între două vieți.

Comandă: Libris

8.  Chimie perfectă de Simone Elkeleschimie-perfecta-vol-1_1_fullsize

BĂIAT RĂU + FATĂ CUMINTE = CHIMIE PERFECTĂ

O poveste provocatoare şi pasională despre ce poţi descoperi când priveşti dincolo de suprafaţa lucrurilor

La Liceul Fairfield dintr-o suburbie a oraşului Chicago, toată lumea ştie că între elevii veniţi din sudul oraşului şi cei din nord există o reacţie cam sulfuroasă. Aşa încât atunci când Brittany Ellis, şefa majoretelor, şi Alex Fuentes, membru al unei bande de cartier, sunt obligaţi să fie parteneri de laborator la orele de chimie, consecinţele se anunţă explozive. Niciunul dintre cei doi adolescenţi nu este însă pregătit pentru cea mai surprinzătoare dintre toate reacţiile chimice – iubirea.

Pot ei să spargă tiparele şi să înlăture prejudecăţile care ameninţă să-i ţină la distanţă?

Toată lumea ştie că sunt perfectă. Duc o viaţă perfectă.

Am haine perfecte. Până şi familia mea e perfectă.

Şi deşi asta e o minciună sfruntată, m-am dat peste cap ca să păstrez aparenţele că am tot ce-mi doresc pe lume.

Dacă adevărul ar ieşi vreodată la lumină, toată imaginea mea perfectă s-ar duce de râpă…

O carte pentru băieţi răi şi fete cuminţi, pentru băieţi buni şi fete rele, o carte pentru băieţi şi fete, care a cucerit cititorii şi blogosfera!

9. Ea & el de Marc Levyea-si-el_1_fullsize

S-au cunoscut prin intermediul unui site de întâlniri amoroase. Dar n-au devenit iubiți, ci prieteni.

Și așa vor să rămână.
Ea e actriță. El e scriitor.
Ea e Mia. El e Paul.
Ea e britanică. El e american.
Ea se ascunde în Montmartre. El locuiește în Marais.
Ea are mult succes. El nu prea.
De fapt, ea e faimoasă – deși el nu-și dă seama.
Ea se simte singură. Și el.
El e amuzant. Ea face gafă după gafă.
Ea nu trebuie să se îndrăgostească. Nici el.

Comandă: Editura Trei, Libris

10. Vei fi acolo? de Guillaume Musso362460

Un singur gest, și totul ar fi putut arăta altfel.
Cine n-a visat să poată reveni în acel moment hotărâtor din trecut când fericirea era încă posibilă?

San Francisco. Elliott, un chirurg pasionat de meseria sa, nu s-a împăcat niciodată cu moartea femeii iubite, Ilena, dispărută în urmă cu treizeci de ani.
Într-o bună zi, în urma unui concurs de împrejurări cu totul ieșit din comun, se întoarce în timp și se întâlnește cu tânărul care era el însuși în urmă cu treizeci de ani. Revine în momentul hotărâtor în care un gest al său ar putea-o salva pe Ilena. Și ar putea schimba soarta necruțătoare care l-a condamnat pentru totdeauna.

O întâlnire uluitoare
O poveste de dragoste tulburătoare
Un suspans care te ține cu răsuflarea tăiată

Comandă: Libris

 

Art · Arthur · Editura Trei · Litera · Nemira · Polirom · Uncategorized

Ecranizările anului 2017

Sunteți pregătiți pentru eranizările care vor apărea anul acesta? Sper că da deoarece anul 2017 vom avea parte de o mulțime de ecranizări ale unor cărți de success, majoritatea apărute și la noi.

Ia să vedem ce avem noi în listă:

1. Cincizeci de umbre întunecate de E.L. James / Fifty Shades Darker2482

-volumul doi din trilogia Cincizeci de umbre ale lui Grey

-cartea a apărut la editura Trei

Descriere: Intimidată de gusturile speciale şi secretele întunecate ale tânărului şi frumosului om de afaceri Christian Grey, Anastasia Steele se desparte de acesta şi îşi începe cariera la o editură din Seattle.

Însă dorul de Christian o urmăreşte neîncetat, iar atunci când acesta îi propune un nou „contract”, Anastasia nu poate rezista. Ei reîncep relaţia, iar Anastasia află mai multe despre trecutul chinuitor al iubitului ei pervertit, provocator şi măcinat de frământări.
În timp ce Christian se luptă cu demonii săi interiori, Anastasia este nevoită să se confrunte cu furia şi invidia unei femei care a făcut parte din trecutul lui Grey şi trebuie să ia cea mai importantă decizie din viaţa sa.

Distribuție: Jamie Dornan, Dakota Johnson

2. O zi din șapte de Lauren Oliver / Before I Fallo-zi-din-sapte_1_fullsize

-carte apărută la editura Litera

Descriere: Dacă ai avea o singură zi de viață, cum ai alege s-o trăiești? și dacă ai ști că vei muri, ce moment ai vrea să retrăiești?

Acestea sunt întrebările pe care și le pune tânăra Samantha Kingston, în cele șapte zile aproape identice pe care le trăiește și retrăiește pentru a îndrepta o greșeală pe care trebuie mai întâi s-o descopere.

Distribuție: Zoey Deutch, Halston Sage, Diego Boneta

3. The Zookeeper’s Wife de Diane Ackermanthe_zookeepers_wife

Descriere:  După ce grădina zoologică a fost bombardată, deținătorii polonezi Jan și Antonina Zabinski au reușit să salveze peste 300 de oameni din mâinile naziștilor, prin ascunderea refugiaților în cuști goale de animale. Cu nume de animale pentru acești „oaspeți„ și nume umane pentru animale, nu este de mirare că numele de cod a grădinii zoologice a devenit „Casa sub o stea nebună”

Distribuție: Jessica Chastain, Daniel Brühl

4. Minunea de R.J. Palacio / Wonderminunea-cover_big

-carte apărută la editura Arthur

Descriere: August Pullman este un băiat de zece ani care a avut ghinionul de a se naşte cu o teribilă diformitate facială. Pentru a-l proteja de privirile şi vorbele răutăcioase ale oamenilor, părinţii săi îl educă acasă, dar într-o zi hotărăsc că a venit vremea ca Auggie să meargă la şcoală.

Distribuție: Jacob Tremblay, Julia Roberts

5. The Lost City of Z de David Grannthe-lost-city-z

Descriere: Bazat pe fapte reale, autorul spune povestea exploratorului britanic Percy Harrison Fawcett, ce încerca să gaseasca așa-numitul City of Z, în 1925, moment în care a dispărut, împreună cu întreaga sa echipă.

Distribuție: Charlie Hunnam, Robert Pattinson, Sienna Miller

6. The Circle de Dave Eggersthe_circle_dave_eggers_novel_-_cover_art

Descriere: Când Mae este angajată la The Circle, cea mai mare companie de internet din înreaga lume, ea crede că este oportunitatea vieții ei. Este încântată de modernitatea și activitatea companiei. Însă în curând încep să apar întrebări despre democrație, intimitate și limitele cunoașterii umane.

Distribuție: Emma Watson, Tom Hanks, John Boyega

7.Verișoara mea Rachel de Daphne du Maurier / My cousin Rachel629188

-carte a apărut la editura Orizonturi

Descriere: Philip și Ambrose sunt doi veri legați între ei printr-o relație specială. Până în momentul în care în viața lor intervine Rachel, o verișoară mai îndepărtată, care reușește să le perturbe armonia. Ambrose se căsătorește cu ea și curând moare în împrejurări ciudate. Philip este convins ca aceasta l-a omorât spre a-i lua moștenirea.

Distribuție: Rachel Weisz, Sam Claflin

8. Muntele dintre noi de Charles Martin / The Mountain Betwen Us11092

cartea a apărut la editura Kerigma

Descriere: Într-o noapte furtunoasă, de pe aeroportul din Salt Lake City, decolează un avion particular avându-i la bord, alături de pilot, pe medicul Ben Payne, un foarte bun chirurg, care trăiește o mare durere pricinuită de despărțirea de soția sa, și Ashley Knox, o tânară scriitoare de succes, aflată în drum spre locul în care urmează să se căsătorească. Avionul care îi transportă se prăbușește în sălbăticia unui ținut muntos îndepărtat și ostil, iar Ashley și Ben se trezesc dintr-o data în situația de a lupta pentru supraviețuire.

Distribuție: Idris Elba, Kate Winslet

9. Baraca de WM. Paul Young / The Shackbaraca-the-shack

-cartea a apărut la editura Kerigma

Descriere: Într-o vacanță cu familia, fiica cea mai mica a lui Mackenzie Allen Philips, Missy, este răpita. În pădurile din Oregon, într-o baracă abandonată, se descoperă indicii că fetița ar fi fost omorâtă cu sălbăticie. Patru ani mai târziu aflat sub povara Marii Tristeți, Mack primește un bilețel suspect, aparent din partea lui Dumnezeu, prin care este invitat la baracă pentru un weekend.

Distribuție: Sam Worthington, Octavia Spencer, Radha Mitchell, Tim McGraw

10. Absolut tot de Nicola Yoon / Everything everythingabsolut-tot-cover_big

-cartea a apărut la editura Youngart

Descriere: Boala lui Maddy, protagonista cărții, este pe cât de rară, pe atât de faimoasă. Pe scurt, e alergică la lume. Nu are voie să iasă din casă, n-a mai ieșit de șaptesprezece ani. Singurii oameni pe care-i vede în carne și oase sunt mama ei și Carla, sora medicală care o îngrijește.

Dar apoi, într-o bună zi, vine la casa de alături o camionetă. Maddy se uită pe fereastră și îl vede pe el. E înalt, suplu, îmbrăcat tot în negru – tricou negru, blugi negri, teniși negri și un fes negru care-i acoperă părul în întregime. O surprinde privindu-l și se uită fix la ea. Maddy îi răspunde la fel. Numele lui e Olly.

Poate că nu putem prezice viitorul, dar putem prezice câte ceva. De exemplu, Maddy e sigură că se va îndrăgosti de Olly. Aproape sigur va fi un dezastru.

Distribuție: Amandla Stenberg, Nick Robinson, Anika Noni Rose

11.  Pistolarul de Stephen King / The Gunslinger0_1774

-primul volum din Turnul întunecat

-cartea a apărut la editura Nemira

Descriere: Serie considerată ca fiind lucrarea magnum opus a lui King. Romanul spune povestea lui Roland Deschain, ultimul pistolar care de mulți ani îl caută pe omul în negru . Cartea îl urmează pe Roland Deschain într-un deșert imens în căutarea oponentului său.

Distribuție: Idris Elba, Matthew McConaughey

12. Orasul bântuit de Stephen King / IT0_2106

-cartea a apărut la editura Nemira

Descriere: Pennywise, clovnul în costum viu-colorat, ademenește tinerii trecători cu baloane, castane coapte și covrigei, cu miros de copilărie și cu minunate promisiuni. Dar când își scoate costumul, se transforma în păianjen. Sau în mumie… Respirația-i este otrăvita, orbitele-i sunt hauri, iar mâncarea sa preferată este tocana de copii. Singura arma care îl poate dobori este prietenia. Personajele sunt vecinii dumneavoastră, oameni obișnuiți aidoma dumneavoastră. Iar cartea trebuie să fie citită într-o încăpere bine luminată.

Distribuție: Bill Skarsgård, Finn Wolfhard, Jaeden Lieberher

13. Cina de Herman Koch / The Dinner883952

-cartea a apărut la editura Polirom

Descriere: Doi frați și soțiile lor se întâlnesc într-o seara frumoasă de vara la un restaurant de lux din Amsterdam. În spatele conversației banale și politicoase despre planuri de vacanță, corectitudine politică sau ultimele filme văzute, așteaptă lucruri teribile nespuse care-i privesc pe cei doi fii adolescenți ai lor, iar zâmbetele devin tot mai chinuite cu fiecare nou fel de mâncare.

Distribuție: Richard Gere, Laura Linney

Art · Libris · recenzie

Recenzie: Seraphina de Rachel Hartman

Seraphina, primul volum din seria Seraphina de Rachel Hartman

bookpic-5-seraphina-72556*Carte oferită de librăria online Libris pentru recenzie. Mulțumesc.logoLibris

Descriere oficială:

În regatul Goredd, au trecut patru decenii de la semnarea tratatului de pace dintre oameni și dragoni, vreme în care, în ciuda coexistenței dintre specii, rănile războiului nu s-au vindecat încă de tot. Dragonii pot lua formă umană, mintea lor analitică și gândirea rațională îi fac să fie învățați prețuiți la Curte, însă emoțiile umane sunt pentru ei un mister, iar relațiile cu oamenii stau sub semnul urii mocnite și al neîncrederii.
În această atmosferă tensionată, Seraphina, o tânără cu un talent muzical neobișnuit și o inteligență încă și mai ieșită din comun, tocmai își începe slujba ca asistentă a compozitorului Curții, când prințul moștenitor este ucis, iar pacea devine mai fragilă decât oricând. Fără voia ei, Seraphina e prinsă în anchetă împreună cu Lucian Kiggs, căpitanul Gărzii Reginei, iar ițele complotului pe care îl descoperă se dovedesc mai periculoase chiar decât cumplitul secret pe care ea se străduise întreaga viață să îl ascundă.

Recenzie:

O poveste fascinantă cu dragoni, autoarea a îmbinat misterul cu supranaturalul și a creat o poveste captivantă.

Seraphina este prima mea carte citita despre dragoni, am auzit foarte multe laude despre aceasta ea și am decis că trebuie să o citesc și eu.
Aveam unele așteptări dar și mici rețineri însă eram foarte entuziasmată, doar e o poveste cu dragoni.
Mi-a plăcut foarte mult ideea autoarei, istoria dragonilor m-a prins și doream să aflu cât mai multe lucruri despre aceste creaturi. Ideea transformări acestora mi s-a părut originală.tumblr_mw1qvzYIaZ1sbzj1oo1_400
Personajul principal în jurul căreia se învârte toată povestea este Seraphina, o metisă, pe jumătate om, jumătate dragon, practic ea nici nu trebuia să existe deoarece relațiile dintre oameni și dragoni este interzisă dar se pare că nu toată lumea respectă legea, ce e interzis este întotdeauna mai bun nu?
Sinceră să fiu, începutul romanului mi s-a părut destul de grea, nu știu de ce, am intrat destul de greu în poveste și practic înafara crimei de la începutul cărți nu se întămplă mai nimic însă în mod ironic nu m-a plictisit.
Dar totuși am rămas cu o ușoară confuzie în legătură cu cartea, știți acea senzația când vă place ceva dar tot nu sunteți convinși pe deplin? ei bine, așa sunt cu această carte și nu mă întrebați de ce.
Dar să nu mă înțelegeți greșit, nu este o carte proastă, ba din contră cred că este o lectură foarte captivantă și plină de aventură.
a6f0ffdd7767a6fa972828aa08799791
Avem o mulțime de personaje de care ne putem atașa cu ușurință, însăși Seraphina este unul dintre ele.
Este o eroină bad ass, neînfricată și curajosă, chiar dacă uneori ia niște decizii proaste tot mi-a plăcut de ea.
Spre finalul volumului avem parte de multe evenimente neașteptate, apare villain-ul poveștii, are loc o luptă, practic, ultimele 100 de pagini sunt foarte alerte și ne dă o mulțime de noi informații.
Finalul nu are un cliffhanger propriu zis deci nu trebuie să vă faceți griji, dar are un final deschis, deci știm sigur că povestea va continua.
Eu nu pot decât să vă recomand cartea, cu siguranță veți ajunge să îndrăgiți dragonii și veți aștepta cu sufletul la gură continuarea poveștii.
Citat:
„…Lumea nu e de ajuns pentru noi dacă nu avem ceva serios de făcut. Sfinții vor să-ți găsească un rost. Roagă-te, mergi cu inima deschisă și vei auzi chemarea. Vei vedea misiunea care îți este sortită strălucind dinaintea ta, asemenea unei stele.” 
Ce mi-a plăcut: dragonii, personajele, firul narativ.
Ce nu mi-a plăcut: începutul.
Punctaj: 3,5/5

Date: 
Titlu românesc: Seraphina (Seraphina #1)
Titlu original: Seraphina (Seraphina #1)
Autor: Rachel Hartman
Editura: Young Art
Pagini: 496
Traducere: Mihaela Ghiță
Comandă aici.
Copertă originală:
Art · Libris · recenzie

Recenzie: Al Cincilea Val de Rick Yancey

Al Cincilea Val, primul volum din trilogia cu omonimă de Rick Yancey.

bookpic-5-al-cincilea-val-7667*Carte oferită de librăria online Libris pentru recenzie. Mulțumesc.

logoLibris

Descriere oficială:

O invazie extraterestră distruge omenirea în patru Valuri succesive de nenorociri. Dar Al Cincilea Val este cel mai periculos, pentru că de data asta puţinii pământeni rămaşi în viaţă nu ştiu nici măcar ce îi ameninţă, cu atât mai puţin cum să înfrunte pericolul. Cassie, o adolescentă curajoasă de 16 ani, are o singură dorinţă: să îşi salveze frăţiorul – iar pentru asta nu se dă în lături de la nimic.

Înaintea atacului, Ben Parish era un băiat obişnuit, dintr-un liceu obişnuit. Acum este soldat şi se vede obligat să aleagă între a avea încredere şi a deznădăjdui, între a se supune şi a se răzvrăti, între a-şi face datoria şi a-şi salva prietenii, între viaţă şi moarte.

Recenzie:

Acum ceva vreme am intrat într-un reading slump din care nu puteam ieși otricât am încercat. Timp de două luni citeam cu viteza melcului și acest lucru mă enerva foarte tare. Însă acum pot spune că Al Cincilea Val m-a ajutat să ies din starea mea jalnică și mi-a redeschis pofta de citit.

Aveam senzația că o să-mi placă cartea dar nu m-am așteptat ca să-mi placă chiar atât de mult încât să-i dau cinci stele dar iată că s-a întâmplat. A fost cea mai tare al doilea carte citită de mine anul acesta. 😀3f1c6244c8ec6482a0101636fcf5e6edbe89cf2b

Am adorat această carte, stilul de scriere m-a prins din start, atmosfera aia apocaliptică a fost genială iar personajele au avut tot ce le trebuie.

Am citit diverse recenzii cum că începutul cărții este lentă, ei bine, mie nu mi s-a părut lentă, începutul mi-a plăcut cel mai mult, a avut aceea atmosferă sumbră după război în care totul este abandonat, străzile sunt pustii, pline cu cadavre.

Lumea este devastată de o invazie extraterestră, lumea este distrusă în patru valuri însă acum urmează Al Cincilea Val care este cel mai periculos.
Eroina noastră Cassie, o adolescentă este una dintre puțini supraviețuitori și acum vrea sa-și salveze frățiorul, singurul rămas din familia ei.0fb38a046fddfc930baa4a645a4a4084

Cassie este o eroina badass, mi-a plăcut foarte mult de ea, este curajoasă și nu se sperie de niște extratereștrii fioroși atunci când vine vorba de salvarea frățiorului ei.

Ben este un alt personaj cu care Cassie are o legătură încă dinaintea atacului. Bântuit de greșelile trecutului, el devine soldat și intră într-o luptă în care nu este totul ceea ce pare.Mi-a plăcut de Ben însă Evan a fost personajul meu favorit după Cassie, nu vrea să vă spun multe despre acest personaj deoarece m-aș ”spoilării” și nu vreau să vă stric surpriza, e de ajuns să știți că mi-a plăcut foarte mult de el.

Povestea este narată atât de Cassie cât și de Ben, Evan și frățiorul lui Cassie, Sam.

Finalul cum era de așteptat are un cliffhanger, bine nu e atât de mare, soarta unui personaj este incert, iar Al Cincilea Val a început.

Întreaga poveste este foarte bine scrisă, mie mi-a plăcut foarte mult, cum am mai spus este una dintre carțile mele favorite pe anul acesta și nu pot decât să o recomand.

Citat:

”Înainte de-a te găsi, am crezut că singura cale de-a merge mai departe era să găsesc ceva pentru care să trăiesc. Dar nu e. Ca să mergi mai departe, trebuie să gpsești ceva pentru care ești dispus să mori.”

Ce mi-a plăcut: totul, nu am nimic de reproșat.
Ce nu mi-a plăcut: –

Punctaj: 5/5

Date:
Titlu românesc: Al Cincilea Val (Al Cincilea Val #1)
Titlu original: The 5th Wave (The 5th Wave #1)
Autor: Rick Yancey
Editura: Youngart
Pagini: 530
Traducere: Laura Sandu
Comandă aici.
Coperta originală:

Art · Arthur

Sânge de cerneală de Cornelia Funke la editura Arthur

 

Nu pierdeţi volumul doi al trilogiei Inimă de cerneală de Cornelia Funke, Sânge de cerneală este acum disponibilă pe siteul editurii Arthur, imprint al editurii Art.

bookpic-5-sange-de-cerneala-8870

După un an de la întâmplările din Inimă de cerneală, Meggie înfruntă din nou personajele din cartea fermecată care i-a dat atâtea bătăi de cap în trecut. Doar că acum nu mai vin acestea în realitatea ei, ci Meggie însăşi se lasă atrasă între copertele cărţii¸ în căutarea unei lumi pure şi nestăpânite, asemenea lumii basmelor. Aşa începe a doua parte a aventurilor acestei fete magice şi încăpăţânate.

În carte, fata va întâlni zâne, oameni de sticlă, prinţi şi prinţese, şi se va vedea din nou nevoită să-şi salveze tatăl de la un pericol de moarte; însă întreaga aventură se va dovedi o provocare mult mai complicată fiindcă lumea stranie a cărţii are multe secrete şi ascunde multe pericole.

Art · cartii

Al cincilea val de Rick Yancey în curând la Art

Al cincilea val, primul volum din seria cu aceeaşi nume de Rick Yancey în curând la editura Young Art, imprint al editurii Art.

bookpic-5-al-cincilea-val-7667

O invazie extraterestră distruge omenirea în patru Valuri succesive de nenorociri. Dar Al Cincilea Val este cel mai periculos, pentru că de data asta puţinii pământeni rămaşi în viaţă nu ştiu nici măcar ce îi ameninţă, cu atât mai puţin cum să înfrunte pericolul. Cassie, o adolescentă curajoasă de 16 ani, are o singură dorinţă: să îşi salveze frăţiorul – iar pentru asta nu se dă în lături de la nimic.

Înaintea atacului, Ben Parish era un băiat obişnuit, dintr-un liceu obişnuit. Acum este soldat şi se vede obligat să aleagă între a avea încredere şi a deznădăjdui, între a se supune şi a se răzvrăti, între a-şi face datoria şi a-şi salva prietenii, între viaţă şi moarte.