carti din strainatate · recenzie

Recenzie: The Boy & His Ribbon – Pepper Winters

Primul volum din seria The Ribbon Duet de Pepper Winters

Descriere:


”Ce faci când îți întâlnești sufletul pereche? Nu, stai….asta e prea ușor. Ce faci atunci când îți întâlnești sufletul pereche și trebuie să petreci o viață iubindu-l în secret?
Îți spun ce faci.
Minți.”

Ren
Ren avea opt ani când a aflat că dragostea nu există – că singura persoană care se presupune că ar trebui să-l iubească i-a păsat doar cât valorează.
Mama lui l-a vândut și timp de doi ani, el a trăit în teroare.
Dar apoi…el a fugit.
A crezut că a fugit singur. Dar s-a dovedit că din întâmplare, a luat ceva cu el care era a lor și acesta a devenit singurul lucru pe care nu și-l dorea și singurul lucru de care avea nevoie vreodată.
Della
Am fost tânără când m-am îndrăgostit de el, când mi-a schimbat viața și mi-a dat una nouă.
Părinții mei l-au cumpărat pentru forță de muncă ieftină la fel cum au făcut-o cu mulți alți copii, iar el își purta cicatricile ca dovezi.
La început, m-a urât și l-am putut înțelege ura.
Ani la rând, a fost cel mai rău dușman al meu, cel mai înverșunat protector și cel mai drag prieten.
Dar într-un final…m-a iubit.
Singura problemă era că mă iubea într-un mod cu totul diferit de felul în care îl iubeam eu.
Și încet, secretul meu ne-a îndepărtat.

Recenzie:

Această carte, de fapt, serie, a fost una dintre cele mai bune serii pe care am citit vreodată. Nici nu știu dacă o să fiu în stare să aștern toate sentimentele care m-a făcut să trăiesc citind, dar o să încerc să redau măcar câteva.
Am citit anul trecut chiar în această perioadă însă chiar și acum, mă cuprinde o stare de melancolie când mă gândesc la ea.
Nu am mai citit niciodată o poveste atât de profundă care să mă facă să râd și să plâng în același timp.

Nu sunt eu genul de persoană care plânge la cărți dar cartea asta a reușit să mă emoționeze atât de tare încât nu mi-am putut suprima lacrimile la final.

Povestea începe cu Ren, un băiat de zece ani care trăiește în sclavie. A fost cumpărat de familia McLary când avea doar opt ani și împreună cu alți 16 copii, trăiește lucruri îngrozitoare.
Într-o zi, el decide să evadeze, își pregătește un rucsac și fuge, însă povestea lui abia acum începe deoarece în rucsac va găsi o „surpriză” care îi va schimba toate planurile și viața. El o găsește pe Della, bebelușul familiei, strângând în mână o panglică albastră (de aici vine și titlul cărții ). Această panglică va avea o semnificație deosebită pentru cei doi însă nu vreau să dezvălui prea multe.
La zece ani, fără familie și cu un bebeluș, Ren încearcă să supraviețuiască pe străzile care îi sunt străine.

După cum am amintit mai sus, cartea începe cu Ren la zece ani și parcurge o perioadă de optsprezece ani. Ne redă toate greutățile pe care el și Della vor trăi pe parcursul acestor ani.
Povestea este din perspectiva lui Ren dar și a lui Della pe măsură ce ea crește. Suntem martori la maturizarea amândurora.
Povestea este împărțită în trecut și prezent. Prezentul fiind niște capitole din perspectiva lui Della, care așterne pe hârtie viața ei într-o lucrare pentru admiterea la facultate.
Relația dintre cei doi începe ca părinte/copil și frate/soră însă în timp ce timpul trece, Della începe să nutrească sentimente interzise pentru cel care toată lumea crede că este fratele ei.


Mi-a plăcut foarte mult evoluția celor doi, autoarea a reușit să redea fiecare aspect al vieții într-o formă profundă. Deși sunt aproape 10 ani diferență între cei doi, amândoi sunt doar copii și cresc împreună.
Oamenii cu care se vor întâlnii pe parcurs vor ajuta la formarea și maturizarea lor și îi vor schimba viața .

Finalul primului volum desigur se termină cu o răsturnare de situație la care sincer mă cam așteptam dar în același timp speram să nu fie așa.
Cei care vor să citească această carte trebuie să o facă cu o minte deschisă pentru că unele aspecte sunt redate foarte detaliat și ne arată o parte întunecată a vieții unde nu este totul roz și fericit.

Când am început cartea nu știam nimic despre ea și nu știam la ce să mă aștept și mă bucur că nu am citit recenzii și nu am luat spoilere pentru că asta a făcut lectura și mai profundă.

Punctaj: 5/5

Date:

Titlu original: The Boy & His Ribbon (The Ribbon Duet #1)

Autor: Pepper Winters

Limba: engleză

Pagini: 386

carti din strainatate · recenzie

Recenzie: Balance de Lucia Franco

Balance, primul volum din seria Off Balance de Lucia Franco

Descriere cărții:

Adrianna Rossi nu este străina la eforturile riguroase solicitate de corpul ei. Ani de suferință și determinare au făcut din ea una dintre cele mai bune gimnaste.

Gloria olimpică este obiectivul ei cel mai mare și ar face orice ca sa-și realizeze acest vis. Chiar dacă asta înseamnă să-și părăsească căminul ca să studieze la academia World Cup, un centru de pregătire care are un singur țel – crearea campionilor.

Perfecțiunea, precizia și dăruirea sunt calități necesare pentru un sportiv.  Când câștigătorul a două medalii olimpice, Konstantin Kournakova devine antrenorul tinerei gimnaste, el imediat regretă acest lucru. Ea nu se ridică la standardele lui înalte, însă pe măsură ce muncesc din greu, se aprinde între ei o pasiune.

Puterea și dominația lui Kova, însoțit de tenacitatea feroce al Adriannei, cei doi devin mai apropiați și lucrează din răsputeri ca ea să-și împlinească visul. Fiecare interacțiune poate fi interpretat greșit. Integritatea este pusă la încercare. O mișcare greșită pe bară și dorințele lor interzise ar putea distruge toată munca depusă, aruncând totul în afara bilanțului.

Recenzie:

Când am început această carte, nu prea știam multe despre ea. Eram într-un reading slump îngrozitor de multe luni. Mi-a plăcut descrierea așa că mi-am zis ”de ce nu?” Eram aproape sigură că nu o să-mi placă, nu prea sunt eu o mare fană a genului new adult și cu siguranță nu am crezut că o să mă scoată din starea aia în care nu am putut citi nicio carte dar iată că miracolele mai există….Nu doar că m-a făcut să citesc pe răsuflate sutele de pagini, dar m-a făcut să mă apuc și de următoarele volume…

Povestea pare una destul de comună după descriere, avem de-a face cu un romance, cum se întâmplă mai mereu în cărțile de acest gen. O relație interzisă cu multe obstacole. Însă nu doar poziția celor doi face ca totul să fie și mai interzis, mai este un element care nu a fost specificat în descriere și anume, vârsta celor doi, și sincer, mi-ar fi plăcut să fie pentru că este o chestie importantă, mai ales că sunt cititori care nu se simt confortabili să citească despre unele elemente scandaloase sau despre o diferență mai mare de vârstă între personaje… Nu vreau să vă dau spoilere și să stric surpriza celor care încă nu au citit cartea.

Povestea începe cu Adrianna, o tânără care visează să devină campioană Olimpică de aceea își convinge părinții că locul ei este la Academia Word Cup, deținut de un prieten al familiei, Konstantin Kournakova, cunoscut de toți numai Kova.

La început relația celor doi este una dificilă deoarece el nu este convins ca Adrianna are acel ceva care să facă din ea campioană dar cu trecerea timpului, cei doi devin din ce in ce mai apropiați până în momentul în care linia aceea care ar trebui să despartă gimnastul de antrenor devine din ce în ce mai invizibilă.

Adrianna este o tânără care m-a surprins în mod plăcut, deși provine dintr-o familie înstărită, nu este încrezută. Este perseverentă și vrea cu orice preț să-și îndeplinească visul, oricât de greu ar fi.

Autoarea este o fostă gimnastă așa că părțile sportive sunt foarte bine scrise și detaliate. Avem și un glosar cu toate termenele sportive amintite în carte așa că cei care nu sunt familiarizați cu acest lucru, pot înțelege mai bine elementele folosite.

Kova este un personaj care încă nu sunt sigură dacă mi-a plăcut sau nu.  Nu mă deranjează chestia aia de care am amintit mai sus, dar m-a deranjat ușurința lui de a se lăsa dus de val, mă așteptam să fie mai puternic mai ales că toată cariera lui și nu numai ar putea fi distruse…

Personajele secundare sunt foarte bine conturate, fiecare a primit un backstory care se poate evolua în următoarele volume. Mi-a plăcut că și ei au propriile lor vieți, nu se învârte totul în jurul personajelor principale, și cele secundare au roluri importante.

Mi-a plăcut faptul că toată povestea nu s-a încheiat în acest volum. Am citit cărți în care povestea interzisă ține maxim vreo 200 de pagini și după aceea se întâmplă ceva și bum, a explodat totul. Aici nu este așa, povestea evoluează mai lent și continuă în următoarele volume, așa avem șansa să cunoaștem mai bine personajele.

Mi-ar fi plăcut ca povestea să aibă mai multe fire narative, sau cel puțin să intrăm și în mintea lui Kova însă totul este povestit doar de Adrianna.

Acest volum se termină cu un mic cliffhanger, doar ca să ne țină în suspans și să ne facă să fim curioși de următorul volum.

Mie mi-a plăcut povestea, da este scandaloasă și interzisă dar cred că asta face din carte una ieșită din tipare.

Trebuie să specific faptul că conține scene destul de explicite și unele aspecte ar putea fi deranjante pentru unii.

 Punctaj: 4/5

Date:

  • Titlu: Balance (Off Balance #1)
  • Autor: Lucia Franco
  • Pagini: 608
  • Limba: engleză
leda edge · recenzie

Recenzie: Studiu despre otravă de Maria V. Snyder

Studiu despre otravă, primul volum din Cronicile din Ixia de Maria V. Snyder

Studiu-despre-otrava-cronicile-din-ixia*carte oferită spre recenzie de Leda Edge, imprint al editurii Corint.images

 

Descriere oficială:

Condamnată la moarte pentru crimă, Yelenei Zaltana i se oferă o șansă incredibilă: poate scăpa de executarea sentinței dacă acceptă să devină degustătoare. Astfel, va putea locui în palat, va avea parte de cele mai frumoase haine, dar va trebui să riște zilnic să moară în locul comandantului suprem din Ixia. Cum numai un prost ar refuza o astfel de ocazie, Yelena acceptă, doar pentru a descoperi, în curând, că pericolul otrăvirii reprezintă cea mai mică dintre problemele sale. Pentru că uneltitorii amenință să cucerească Ixia, iar Yelena a căpătat puteri magice pe care nu le poate controla deloc. Din nou, viața îi este în pericol, iar tânăra trebuie să ia niște hotărâri deloc ușoare. Numai că, de data aceasta, nu mai e deloc limpede care vor fi urmările…

Recenzie:

Și uite așa, mai adaug o carte în lista de favorite …

După ce a fost condamnată la moarte pentru crimă,  Yelena primește o șansă de supraviețuire, să devină o degustătoare. Sarcina ei este de a învăța despre efectele tuturor otrăvurilor.

Pentru această sarcina, ea este pregătită de Valek, unul dintre consilierii principali al Comandantului. Așa, protagonista noastră intră într-o lume în care trebuie să se gândească cu atenție la fiecare pas pe care îl face.48f1cbc5f64a4f337bba02148f7e7b74

Mi-a plăcut foarte mult ideea cărții, și știam încă de la început că o să-mi placă această carte. Autoarea a plasat povestea într-un cadru medieval, Ixia, unde regatul a fost recent răsturnat iar țara a fost împărțită. Toate activitățile magice sunt urmărite așa că Yelena trebuie să păstreze în secret senzația ciudată pe care o are de fiecare dată când este în pericol. Sentimentul acela magic o protejează dar în același timp, este pe cale să pună stăpânire pe ea de aceea încearcă să-și dea seama de unde provine această puterea și de ce o are.

Yelena a devenit una dintre personajele mele favorite. Personajul ei a fost construit minunat, este puternică, inteligentă vitează și amabilă. Aflăm cu pași mici despre trecutul ei, însă, știm deja de la început că a trăit niște orori de neimaginat. Întreaga poveste este narată de către ea așa că toate trăirile ei se aprofundează.

Velek este un personaj care nu mi-a fost atât de simpatic la început. Este un asasin priceput și un expert al otrăvurilor. Mi s-a părut rece, calculat, dar cu cât ne adâncim mai mult în poveste, cu atât am început să-l plac mai mult.2bd33b4b76b0dd929612aac2652dd63e

În mod ironic mi-a plăcut romance-ul. Se țese lent și este foarte credibil deoarece nu este insta love, această poveste nu se desfășoară în câteva zile, ci luni întregi, personajele au timp să se dezvolte.

Trebuie să menționez și faptul că personajele se înclină mai mult pe partea adult decât spre adolescență. Yelena are 19 ani iar restul personajelor sunt mai în vârstă. Acest aspect mi-a plăcut foarte mult, am obosit deja de faptul că un copil de 15-16 ani salvează lumea…

Au fost două persoanje secundare care mi-au plăcut foarte mult. Ari și Janco, doi buni prieteni și aliații Yelenei. Sunt oameni pe care tuturor ne-ar plăcea să avem alături. Sunt loiali și de încredere, se poate baza pe ei indiferent de situație.

Am adorat povestea pentru că a fost foarte imprevizibilă. Mereu avem parte de ceva neașteptat. Am adorat lumea creată, magia, otrăvurile. Tensiunea este mereu prezentă iar personajele sunt create astfel încât să ținem la ele, chiar și cu cele negative.

Stilul autoarei este foarte captivantă, nu mi-am pierdut niciodată interesul și nu m-a plictisit cu capitole inutile și fraze siropoase. Cred că după această carte, am devenit fană a autoare și trebuie să citesc și restul cărților scrise de ea.

Recomand această carte tuturor, serios, este un must read pentru toți cei care adoră genul fantasy.

Punctaj: 5/5

Date: 
Titlu original: Poison Study 
Autor: Maria V. Snyder
Pagini: 448
Editura: Leda Edge, imprint al editurii Corint

 

leda edge · recenzie · Uncategorized

Recenzie: Tinerele Elite de Marie Lu

Tinerele Elite, primul volum din trilogia omonimă de Marie Lu

young elite5*carte oferită de editura Leda Edge pentru recenzie. images

Descriere oficială:

Signorina Adelina Amouteru este unul dintre puținii copii care au supraviețuit îngrozitoarei febre a sângelui, molima care a ucis mai bine de o treime din populația Kenetterei. Cei rămași au fost însemnați în cele mai stranii moduri și au căpătat puteri atât de mari și neobișnuite, încât oamenii au început să îi considere făpturi din altă lume. Pentru unii sunt adevărați demoni, monștri aducători ai nenorocului, malfetto, iar pentru alții, preaiubiți copii ai zeilor, Tinere Elite…

Recenzie:

Nu ştiu dacă știți, dar eu sunt o mare fană a autoarei încă de pe vremea când am citit Legenda. De când a apărut această carte, voiam să o citesc dar mereu a intervenit ceva și nu am reușit. Când am aflat că Leda Edge va publica trilogia, literalmente țopăiam prin casă.

Autoarea de data aceasta nu ne călăuzește într-o lume distopică ci ne ducă într-o perioadă care seamănă cu renașterea Italiană.young elite

O molimă a ucis o treime din populație, O parte din cei care au supraviețuit, au suferit schimbări majore. Înfățișarea lor s-a schimbat și au dobândit abilități speciale așa că au devenit niște ține care trebuie neapărat capturați.

Protagonista noastră, Adelina, este una dintre supraviețuitoare așa că este nevoită să fugă de acasă și ala se întâlnește cu membrii a Tinerelor elite. Un grup similar cu cei din filmul X-Men, care încearcă să supraviețuiască și care par că se pregătesc de ceva.

M-a prins foarte tare diversitatea personajelor. Aici nimeni nu este ceea ce pare a fi, nu ne dăm seama cine este rău sau bun. Cei intitulați drept buni, ne pot surprinde în mod plăcut sau mai puțin plăcut și asta e valabil și pentru personajele despre care am crezut că sunt negative.young elite 3

Mi-a plăcut foarte mult Adelina. Nu este o fată tipică, întunericul izvorăște în sufletul ei, bine, asta s-ar putea explica și din cauza destinului ei mizerabil, dar aici e mult mai mult de atât. Nu este frumusețea obișnuită din basme pentru care bărbații ar distruge orașe, așa cum suntem deja obișnuiți în cărțile YA. Din cauza molimei, a pierdut un ochi, are o cicatrice pe față și culoarea părului ei o dă instant de gol că este o supraviețuitoare și ca atare, poate fi executată.

Și restul echipei m-au prins încă de la început.

Enzo este conducătorul echipei și este foarte greu de citit. Obiectivele lui aflăm destul de repede dar de ce se apropie de Adelina este un mister.

Raffaele care nu este sigur că Adelina este ceea ce pare a fi… sau Teren care pare un personaj important pentru că devine și el un narator al poveștii și despre acre nu mi-am dat încă seama dacă este un personaj negativ sau nu.elite

Autoarea nu a exagerat cu descrierea lumii așa că nu aflăm încă prea multe despre construcția lumii, dar personajele sunt foarte bine conturate și a dat fiecăruia un aer de mister care face întreaga poveste atât de specială.

Nici nu știu cum să vă vorbesc despre final fără să vă dau spoilere, vă spun doar atât că autoarea a îndrăznit să facă ceva ce nu mulți autori ar fi avut curajul să facă, darămite chiar în primul volum al seriei. Eu am fost atât de surprinsă încât am citit de două ori acea parte ca să fiu sigură că am citit bine.

Așadar, dacă doriți o carte care să vă surprindă, cu o acțiune alertă, cu personaje misterioase și cu o lume care are mult potențial, cred că ați găsit cartea perfectă.

Punctaj: 5/5

Date:
Titlu original: The Young Elites (The Young Elites #1)
Autor: Marie Lu
Editura: Leda Edge, imprint al editurii Corint
Pagini: 368
Editura Trei · recenzie · Uncategorized

Recenzie: Oamenii fericiți citesc și beau cafea de Agnès Martin-Lugand

Oamenii fericiți citesc și beau cafea, primul volum din seria omonimă de Agnès Martin-Lugand

oameniiDescriere oficială:

A plecat din Paris să se uite pe sine. Dragostea pe care o va întâlni va schimba totul.
Povestea lui Diane începe în mod brutal cu moartea soțului și a fetiței sale, eveniment care o aruncă în cea mai cumplită depresie. Totul se oprește în loc, în afară de inima ei, care continuă să bată. Cu încăpățânare. Dureros. Zadarnic.
Când cel mai bun prieten și asociat în mica afacere cu o cafenea literară la Paris, Felix, îi propune o călătorie ca început pentru o nouă viață, Diane alege să îndeplinească o mai veche dorință a fostului ei soț și se refugiază departe de lume, într-o mică așezare din Irlanda.
O întâlnire neașteptată cu un bărbat taciturn o face pe Diane să vadă din nou lumea cu încredere și cu forță regăsită.

Recenzie:

Dacă nu ar fi fost clubul de lectură, nu cred că aș fi citit această carte. Am văzut-o prin grupuri însă nu m-a prins descrierea suficient de mult încât să mă facă să o citesc, deși titlul mi s-a părut destul de interesant. 

Diane este personajul principal și care într-o singură zi, își pierde soțul și fiica într-un accident cumplit. Lumea ei este dată peste cap și acum trebuie să facă față durerii și singurătății. 

Cartea mi-a plăcut oarecum însă a avut și multe scene care m-au deranjat cumplit. Deși este o carte care ne prezintă durerea pierderii persoanelor iubite, autoarea nu a reușit să-mi transmită nimic. Stilul de scrierea mi s-a părut prea simplă și pe alocuri prea grăbită, și de aceea unele scene mi s-au părut plate și lipsite de viață. oamenii1

Am înțeles suferința lui Diane însă tot nu m-a împiedicat să mă enerveze. Ea se refugiază în Islanda, ca să treacă peste durere. Aici, se întâlnește cu persoane noi care, încetul cu încetul reușesc să-i aline suferința și să vadă lumina de la capătul tunelului.  

Mi-a plăcut prima parte a poveștii, întregul proces de doliu și depresie și mi-a plăcut și ideea de refugiere într-un loc nou, ca să-și regăsească pacea interioară și să treacă peste pierderile suferite dar nu mi-a plăcut faptul că îndată ce a apărut un bărbat în peisaj, Diane a început să se comporte diferite, ca o adolescentă. Acest lucru mi-a s-a părut că autoarea vrea să dea impresia că avem nevoie de un bărbat ca să trecem peste greutățile vieții și acest aspect nu mi-a plăcut deloc… 

Cum ziceam, apare și un tip în peisaj, altfel nu se putea….Edward este tipicul bad boy, misterios, neînțeles de nimeni. Mie nu mi-a plăcut de el, comportamentul lui mi s-a părut imatur și destul de enervant, dar cred să se potrivește destul de bine cu Diane.    

Personajele secundare mi-au plăcut foarte mult, poate chiar mai mult decât personajele principale. oamenii 3

Cartea este destul de scurtă și se citește foarte ușor, eu nici nu am realizat că am citit toată cartea decât atunci când am fost la ultima pagină și atunci am realizat că există și o continuare a poveștii. 

Deși a avut multe aspecte care m-au deranjat, cartea poate fi o lectură perfectă atunci când căutăm o carte scurtă, ușoară de citit , fără prea multe complicații.  

Punctaj: 3/5

Date:
Titlu original: Les gens heureux lisent et boivent du café
Autor: Agnès Martin-Lugand
Editura: Trei
Pagini: 176
Editura Trei · recenzie

Recenzie: O mie de nopți de E.K. Johnston

1000 de nopti

*carte apărută la Editura Trei. images

Descriere oficială:

Regele Lo-Melkhiin a ucis trei sute de fecioare înainte să ajungă în satul ei, cautându-şi o soţie. Când ea vede norul de praf din zare, ştie că el a sosit. Ştie că o va vrea pe fata cea mai frumoasă: sora ei. Însă jură că n-o va lăsa să fie următoarea.
Eroina fără nume din romanul lui E. K. Johnston face tot ce-i stă în puteri ca să fie luată în locul surorii sale.
Ajunsă în palatul lui Lo-Melkhiin, descoperă că e un loc bizar şi primejdios, unde statuile au priviri înspăimântătoare şi firele se ţes singure în veşminte strălucitoare.
Deşi e convinsă că va muri, darul ei de povestitoare o ţine în viaţă.

Cu fiecare poveste, creşte şi puterea ei magică, dorinţa cea mai mare a fetei fiind aceea de a-l salva pe regele preschimbat în monstru.

Recenzie:

Este tare la modă în ultima vreme repovestirile și clar nu se putea lipsi o repovestire și la 1001 de nopți. Cum am adorat povestea originală, clar nu puteam să trec lângă această carte și să nu o citesc, eram foarte entuziasmată.

Dacă sunteți îngrijorați că cele două cărți sunt asemănătoare, pot să vă liniștesc încă de pe acum, nu este vorba despre așa ceva. Această carte seamănă doar foarte puțin cu povestea Șeherezadei.1000 nights

Eroina noastră trăiește în deșert, tatăl ei și frații, sunt negustori. Tatăl are două soții însă cele două femei se înțeleg foarte bine și au fiecare câte o fiică. Surorile au o legătură foarte strânsă așa că, atunci când regele apare, Al-ammiyyah îi ia locul surorii ei mai mari și alege să plece în locul ei, la moarte.  Dar regele nu o ucide, este interesat de curajul fetei și îi cere să-i povestească despre sora ei. De ce a ales să se sacrifice pentru  ea. Zilele trec iar fata este încă în viață…

Celor care nu i-au plăcut poveștile din 1001 de nopți, s-ar putea că această carte să prindă. Această lume este una în care magia pătrunde în viețile personajelor iar religia joacă un rol important. Această este o lume specială de basm, cu ființe și puteri supranaturale.

Unele personaje sunt ușor de plăcut, cum a fost eroina noastră, însă unele personaje sunt pur și simplu prea iritante și care m-au enervat la culme. 1000 nights 2

Autoarea are un fir narativ aproape liric, descrierile fantastice creează o poveste magică. Avem parte de flashbackuri în care este descris și mai detaliat construcția lumii astfel încât mi-am putut închipui cu ușurință toate scenele. Am adorat grădinile palatului, băile, rochiile minunate, mâncărurile, ceremoniile. M-a deranjat puțin faptul că acțiunea se desfășoară treptat, sunt obișnuită cu o acțiune alertă, așa că aici, totul mi s-a părut puțin lent.

Pe la finalul cărții, avem parte totuși de mai multă acțiune, iar autoarea nu este foarte blândă cu noi, ne arată cât de crudă poate fi de fapt lumea, acest lucru mi-a plăcut foarte mult. Intrăm în acțiune, se întâmplă lucruri nemaivăzute până acum.

Cartea mi s-a părut o lectură foarte captivantă, cum am mai spus, am adorat povestea originală și mi-a plăcut și această carte, a reușit să aibă aerul acela de oriental, să transmită emoții și să facă să trăiești împreună cu personajele poveștii.

Punctaj: 3/5

Date:
Titlu original: A Thousand Nights 
Autor: E.K. Johnston
Pagini: 304
Editura: Trei
Distopii · leda edge · recenzie · Uncategorized

Recenzie: Birdbox de Josh Malerman

Birdbox, primul volum din seria omonimă de Josh Malerman. 

Carte oferită de Leda Edge.images

Screenshot_20190925_120526Descriere oficială:

Malorie își crește copiii așa cum poate: cu ușile-ncuiate, draperiile trase și toate ferestrele acoperite cu saltele, să nu poată pătrunde nicio rază de lumină. Să nu poată zări ce este afară. Să nu poată desluși inamicul invizibil care a pus stăpânire pe întreaga lume și care îi transformă pe toți cei care-l privesc în criminali violenți și, în cele din urmă, în sinucigași.

Cei mici dorm încă, dar, în curând, va fi silită să-i trezească și să-i lege la ochi.

Astăzi vor risca totul. Astăzi trebuie să iasă neapărat din casă. Să plece, orbește, într-o călătorie de care depinde supraviețuirea lor.

Bird Box: Orbește este un thriller psihologic atât de bine scris, încât amintirea sa te va bântui de-a dreptul mult timp după ce îl vei fi terminat de citit.

Recenzie:

Cartea aceasta, a fost cea mai hype-uită carte lunile astea, practic, am dat de ea peste tot, Facebook-ul a început chiar să-mi recomande și ecranizarea de pe Netflix. 

În cele din urmă, am ajuns și eu la ea. Știam deja oarecum despre ce este vorba pentru că am vizionat trailerul ecranizării, dar știți cum se zice, cartea este mereu diferită.   

Povestea începe la patru ani după ce lumea a fost invadată de ceva care îi face pe oameni să înnebunească și să devină violenți, și după aceea, să se sinucidă.  birdbox2

Malorie este personajul nostru principal și naratoarea poveștii, prin ochii ei vedem cum lumea se schimbă și avem parte de flashback-uri despre începutul dezastrului. Ea află că este însărcinată exact în momentul în care lumea este dată peste cap. Singură, cu un copil în pântec, fără să știe cu ce se înfruntă, pornește în căutarea ajutorului. 

După patru ani, în care a luptat pentru supraviețuire împreună cu copii ei, Malorie pornește iar la drum, căutând un loc mai sigur. 

Sunt fană a cărților distopice și post-apocaliptice și cartea aceasta m-a surprins în mod plăcut însă m-a și dezamăgit oarecum. 

Mi-a plăcut faptul că se axează pe lume și pe supraviețuire, ne prezintă ororile unei lumi distopice fără să cosmetizeze și să încarce cu chestii inutile și povești de dragoste lacrimogene. Unele scene pot fi descrise drept horror datorită explicității lor, A reușit să-mi transmită acea senzație de frică și neputință, care au simțit și personajele.  Am încercat să mă pun în locul lor, și mi-am imaginat cum ar fi să merg pe străzi necunoscute, legată la ochi știind că ceva este afară, la pândă și așteaptă să deschid ochii și să mă atace. Cred că nu aș rezita prea mult dar probabil depinde totuși de situație și de instinctul de supraviețuire. Screenshot_20190925_120632

Din păcate nu am aflat de ce lumea a fost atacată și nici ce anume l-a atacat. Acest lucru nu prea mi-a plăcut deși tocmai acest lucru a dat un aer misterios al poveștii și cred că această carte a deschis ușa către un întreg univers și acum depinde doar de autor dacă va mai dezvolta această lume. Eu cred că are mult potențial. 

Dar să ne întoarcem la creaturile care au atacat lumea, cum ziceam, nu aflăm concret ce sunt însă oricine îi privește, înnebunesc și fac lucruri cumplite și după aceea, se sinucid. La un moment dat, în carte, ne este descrisă oarecum ”creatura” așa că primim cât de cât niște informații, la fel și de la Gary, un personaj misterios care m-a intrigat și despre care mi-ar fi plăcut să aflăm mai multe. 

Această ediție a cărții conține și o mică povestire intitulat „Bobby bate la ușă”. Această povestire are ca narator pe Bobby, un adolescent de 13 ani care s-a refugiat în pădure după ce lumea a fost atacată. A reușit să supraviețuiască, singur într-un cort în pădure, lângă o cabană în care locuiesc niște oameni pe care el nu îi cunoaște dar pe care le-a pândit mai mereu de când s-a instalat acolo. Acum când lucrurile încep să devină mult mai periculoase, el vrea să se arate și să bată la ușa străinilor.  

Povestea lui Bobby mi-a plăcut și a făcut ca această lume să fie și mai înfiorătore decât am crezut inițial, la fel ca și în povestea lui Malorie, și povestea lui Bobby are niște scene de-a dreptul îngrozitoare și întunecate. birdbox

Această lume creată de autor este întunecată și terifiantă, exact ca o distopie bine reușită. Dacă doriți să aflați ce se întâmplă cu Malorie, care a plecat legată la ochii împreună cu copii, spre un loc mai sigur, sau dacă Bobby va avea curajul să bată la ușă, vă invit să citiți cartea.  

 Punctaj: 4/5

Date:
Titlu original: Birdbox
Autor: Josh Malerman
Editura: Leda Edge, imprint al editurii Corint
Pagini: 352
leda edge · recenzie · Thriller

Recenzie: Jack Spintecătorul. Crimele din Whitechapel de Kerri Maniscalco

Jack Spintecătorul. Crimele din Whitechapel, volumul 1 din seria Anchetele lui Aubrey Rose de Kerri Maniscalco 

*Carte oferită de Grupul editorial Corint

JACK-SPINTECĂTORUL-CRIMELE-DIN-WHITECHAPEL-de-Kerri-ManiscalcoDescriere oficială:

Audrey Rose Wadsworth, fiica unui controversat lord britanic, duce o viață dublă. Ziua, tânăra de doar 17 ani își împarte timpul între ceaiuri dansante, spectacole de circ și probe la croitoreasă. Seara, studiază în secret medicina și își ajută unchiul să facă autopsii. Când diabolicul Jack Spintecătorul începe să terorizeze întreaga Londra, ucigând femei nevinovate, Audrey Rose pornește o investigație pe cont propriu. Ancheta însă o va aduce în fața unor adevăruri greu de digerat, iar adolescenta va trebui să ia decizii care îi vor frânge inima.

 

 

Recenzie:

În primul rând, trebuie să recunosc că, coperta a fost ceea ce m-a determinat să citesc cartea. A fost gen ”love at first sight”.

Deși ar trebui să învăț minte deoarece niciodată nu am nimerit să-mi placă cartea când citesc doar din cauza coperții, însă am sperat că, de data acesta, va ieși totul bine, și o s-mi plac în sfârșit o carte care are o copertă superbă.20619331._SY540_

Ei bine, încă la începutul cărții, asistăm la o autopsie așa că mi-am dat seama că această carte nu va fi una tipică, care obișnuiesc să citesc. Poate v-am speriat acum cu autopsia, însă pe mine, asta m-a determinat să citesc mai departe.

Protagonista cărții, Audrey a intrat rapid în topul personajelor mele favorite. Este inteligentă, persistentă, și, deși pare, nu este deloc delicată și fragilă. Face autopsii dar în același timp, iubește hainele frumoase.0421ec41581bd4e59cbdc5ba9fe8fc96

L-am iubit și pe Thomas, este obraznic, îngâmfat, dar îi stă foarte bine.

Ancheta mi-a plăcut însă pe alocuri mi s-a părut prea lentă, au fost capitole în care practic nu s-a întâmplat nimic dar cu toate acestea, nu a fost plictisitor, autoarea a știut cum să pună totul pe tavă însă, după cum se știe, mie îmi plac cărțile alerte așa că mi-aș fi dorit mai multă acțiune și aici, să mă țină mai mult în suspans.20619328._SY540_

Mi-a plăcut partea cu autopsia, probabil unora poate părea puțin scârbos deoarece este detaliat totul foarte bine, dar mie mi-a plăcut, mai ales că avem și ilustrații.

Mi-a plăcut lupta lui Aubrey pentru egalitate, vrea să fie considerată egală într-o lume dominată de bărbați, să aibă același oportunități. Un bărbat poate să fie medic, de ce o femeie nu? Aubrey luptă pentru supraviețuire într-o lume în care femeile sunt făcute doar pentru a fi soții și mame.

Eram foarte curioasă cum vor rezolva misterul în legătură cu Jack Spintecătorul și am rămas plăcut surprinsă. Toată ancheta a luat o întorsătură neașteptată și surprinzătoare care nu m-a dezamăgit. Jack Spintecătorul fost o carte foarte bine structurată, cu un mister pe măsură și cu o eroină neînfricată. Abia aștept să iau parte la noua anchetă a lui Aubrey.

Punctaj: 3/5

Date:
Titlu original: Stalking Jack the Reaper 
Pagini: 366
Editura : Leda Edge, parte a Grupului editorial Corint

 

Distopii · leda edge · recenzie · Uncategorized

Recenzie: Spulberă-mă de Tahereh Mafi

Spulberă-mă, primul volum din seria Atingerea lui Juliette de Tahereh Mafi

spulbera-ma_01*carte oferită de Leda Edge, imprint al editurii Corint.images

 

Descriere oficială:

Nimeni nu știe de ce atingerea lui Juliette e fatală, dar Restaurația și-a făcut planuri legate de ea. Planuri de a o folosi ca pe o armă. Însă Juliette are propriile sale planuri. După o viață lipsită de libertate, ea descoperă în sfârșit forța de a se răzvrăti pentru prima oară și de a-i găsi un viitor alături de cel pe care credea că-l pierduse pentru totdeauna. În acest prim roman electrizant din seria ATINGEREA LUI JULIETTE, Tahereh Mafi prezintă o lume distopică fascinantă și o eroină de neuitat.

Acest volum include și nuvela Distruge-mă.

Recenzie:

Deși am citit deja această carte cam pe vremea când aceasta a apărut prima dată la editură, mi-am zis că nu strică să o recitesc, mai ales că abia îmi aminteam ceva din ea.

Ei bine, pot spune că mi-a plăcut la fel de mult ca și prima dată.

Începutul cărții a fost puțin ciudată. Juliette ne povestește despre viața ei,  am citit deja destul de multe cărți în care personajul a suferit mult, a fost torturat fizic și psihic dar pentru prima dată, mi-a fost transmis și acel sentiment ca da, această fată chiar a suferit și că are niște probleme grave.  Autoarea a reușit să transmită cititorului toate acele trăiri al personajului.shatter me

Este clar că Juliette suferă și s-ar putea ca să aibă și un dezechilibru psihic. Nu vorbește cu nimeni și nici nu a văzut prea multe persoane, acest lucru lasă o amprentă întunecată pe sufletul ei.

Pe parcurs, facem cunoștință cu mai multe personaje, printre care Warner și Adam.

Warner pare a fi băiatul rău din poveste, un villain care încearcă cu orice preț să câștige încrederea lui Juliette și să o aibă de partea lui însă motivele lui nu sunt cele pe care le-am crezut inițial și la un moment dat vom realiza de ce este el așa pornit și obsedat ca să o aibă pe Juliette.

La început nu prea mi-a plăcut de el însă cu cât înaintam cu povestea, a început să-mi placă din ce în ce mai mult, deși pare un psihopat obsedat, după ce am citit nuvela din perspectiva lui, a devenit unul dintre personajele mele favorite.giphy

Să nu uit nici de Adam, protagonistul nostru care este visul oricărei fete, a venit, a văzut, și a câștigat inima cititorilor  însă, din păcate pe mine nu a reușit să mă câștige. Are toate caracteristicile unui protagonist, este drăguț, tandru, eroic, un adevărat cavaler și are niște scene destul de palpitante cu Juliette, însă mi-a lipsit acel ceva din el care să mă facă să-l ador.

Și personajele secundare au fost foarte bine prezentate, preferatul meu a fost Kenji, umorul lui este nemaipomenit și a reușit să mă facă să râd.

Povestea în sine a fost destul de interesantă, am avut senzația că o combinație de distopie și filmele X-Men dar totuși, cred că a ieșit destul de bine. Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe lucruri despre puterile lui Juliette însă având în vedere că mai există volume, nu mă plâng.tumblr_mhga94GUTC1raw71jo1_500

Finalul nu are vreun cliffhanger anume, nu se întâmplă nimic șocant, însă cititorul rămâne cu destul de multe întrebări care să-l facă să aștepte continuarea.

O mică adăugare:

După  cum bine știți, editura a publicat și prima nuvelă al seriei, și anume Distruge-mă, nuvela din perspectiva lui Warner, villain-ul nostru favorit. Din nou, am citit-o deja acum câțiva ani însă am decis să o recitesc de data aceasta în limba română

Întâmplările din nuvelă se întâmpla chiar după încheierea primului volum. Nu vreau vă spun multe deoarece aș risca să vă dau spoilere despre finalul primului volum.

Dar totuși, pot să vă spun că fiind scrisă din perspectiva lui, putem să-l înțelegem mai bine de ce este el așa cum e. De ce a devenit un personaj negativ, de ce este atât de obsedat de putere și credeți sau nu, nu era mereu așa.

Mi-a plăcut foarte mult această mică „adăugare” și m-a făcut să aștept și mai mult volumul doi al seriei.

Punctaj: 4/5

Date:
Titlu original: Shatter me (Touching Juliette #1) + Destroy Me (Touching Juliette #1.5)
Autor: Tahereh Mafi
Editura: Leda Edge
Pagini; 447
Distopii · Fictiune · leda edge · recenzie · Uncategorized

Recenzie: Moștenitoarea de Kiera Cass

Moștenitoarea, volumul patru din seria Alegerea de Kiera Cass

mostenitoarea*carte primită spre recenzie de la editura Leda Edge.images

 

Descriere oficială:

Cu optsprezece ani în urmă, America Singer a participat la Alegere și a câștigat inima prințului Maxon.

Acum a venit vremea ca și prințesa Eadlyn să aibă propria sa Alegere. Eadlyn nu se așteaptă ca Alegerea ei să fie ca povestea de dragoste a părinților săi… dar când începe competiția, e posibil să descopere că poate nu e chiar atât de greu să își găsească propriul basm cu Făt-Frumos.

Recenzie:

Nu se întâmplă de foarte multe ori ca să primim o continuare a unei serii a cărei acțiune să petreacă peste zeci de ani și să avem ocazia să aflăm ce s-a întâmplat cu personajele noastre îndrăgite după câteva decenii de la terminarea ultimului volum. De obicei, continuările mă cam sperie deoarece tind să fie scrie doar pentru bani și conținutul nu se ridică la nivelul volumelor anterioare dar această continuare am așteptat cu sufletul la gură. Mi-au plăcut primele trei volume din serie iar finalul a fost ca de basm, dar voiam mai mult. Voiam să știu ce se întâmplă în continuare și iată ca dorința mi-a fost îndeplinită.

Această poveste începe după douăzeci de ani de la finalul trilogiei. Maxon domnește în continuare, alături de America și de copii lor, sistemul castelor a fost eliminat și totul pare bine și frumos însă….oameni tot nu sunt fericiți. Rebelii nu au dispărut cu totul și o nouă Alegere este în pregătire pentru mâna fiicei lor, Eadlyn astfel încât, 35 de băieți vor intra în cursă.the heir2

Povestea se cam seamănă cu primul volum însă, dacă în primul volum al seriei au concurat fetele pentru prinț, acum, băieții vor concura pentru prințesă.

Am găsit multe asemănări între Eadlyn și Maxon. Amândoi au fost forțați să-și găsească perechea într-un concurs televizat, fără să aibă o viața privată și o șansă de a alege propriul destin.  Deși Maxon s-a acomodat rapid cu toată povestea, lui Eadlyn este mai greu. De copil, s-a pregătit să devină prima femeie care va ajunge pe tron. Voia să se ridice la nivelul așteptărilor, așa că, lucrurile sentimentale le-a neglijat, iar acum nu știe ce ar trebui să facă.

Ca să fiu sinceră, băieții nu au fost cine știe ce, nu am vreun favorit. Bine, unii au fost drăguți, de exemplu, Henry care este absolut adorabil sau Kile, care a copilărit împreună cu Eadlyn. Toți cei 35 au ceva remarcabil dar tot nu am un favorit și nu m-au făcut să îi ador.the heir 4

S-ar putea să fie din cauză că nu prea aflăm multe lucruri despre ei. Dacă pe vremea când Americca era în competiție, am aflat multe lucruri despre fete, deoarece ea locuia practic cu ele, aici nu avem cum să știm multe lucruri despre băieți, din moment ce povestea este narată de prințesa care trebuie să aleagă dintre ei.

Au fost momente când Eadlyn mi s-a părut o prințesă răsfățată însă mi-a plăcut relația ei cu unul dintre frații lui mai mici, Ahren. Mi-a plăcut faptul că el o ajuta mereu cu sfaturi și îi spunea adevărul în față.

Mi-au plăcut foarte mult momentele dintre Maxon și America, chiar dacă sunt căsătoriți de mai bine de douăzeci de ani, sunt la fel de drăguți și îndrăgostiți ca pe vremea când erau tineri.the heir5

Deși iar am avut senzația aceea ca și în volumele anterioare, construcția lumii distopice iar nu a fost o prioritate pentru autoare și s-a axat pe alte lucruri, dar în ultimele capitole, povestea a devenit mai alertă și în sfârșit, și personalitatea lui Eadlyn a început să se schimbe, chiar când în sfârșit am început să citesc cu sufletul la gură, brusc, s-au terminat paginile iar eu am rămas cu gura căscată și cu dorința ca „musai să aflu ce se întâmplă în continuare.”

O continuare plină de aventură și romantism, cu personaje noi, dar și  vechi, Moștenitoarea este un basm modern, plină de momente emoționante care va satisface curiozitatea celor care au așteptat cu sufletul la gură acest volum.

Punctaj: 3/5

Date:
Titlu românesc: Moștenitoarea (Alegerea #4)
Titlu original: The Heir (The Selection #4)
Autor: Kiera Cass
Editura: Leda Edge, imprint al editurii Corint
Pagini: 384